mandrie si prejudecata

Mândrie și prejudecată – Jane Austen

Mândrie și prejudecată recenzie

 

Cunoscut drept una dintre operele temeinice ale beletristicii universale, romanul englez „Mândrie și prejudecată” este apreciat ca fiind o lucrare a literaturii clasice, punte între curentele romantic și realist.

Autoarea, Jane Austen, premiată post-mortem în topul celor mai faimoși scriitori britanici din istorie, descrie impecabil viața burgheziei din Anglia la începutul secolului al XIX-lea, folosind procedee artistice spectauloase: atât conflictele sufletești, cât și cele de natură socială au un caracter intens, descrierile personajelor, extrem de realiste și de detaliate, creează cititorului impresia că a pătruns în poveste, iar sentimentele nuanțate, atât pozitive, cât și negative, oferă lucrării o doză de profunzime, rezultând în portrete captivante și concrete, care impresionează tocmai prin natura lor limitată.

Acțiunea romanului este plasată la începutul secolului al XIX-lea, într-o lume în care singura cale prin care o femeie putea înflori nu numai din punct de vedere financiar, ci și social, era căsnicia. Facem cunoștiință cu cei din familia Bennett: părinții și cele cinci fiice ale acestora. În vremea aceea, faptul că o familie nu avea niciun fiu care să reprezinte principalul moștenitor al avuției era o defavoare ce își lăsa ampreunta asupra comportamentului membrilor în societate: spre exemplu, mama fetelor, doamna Bennett, are un singur obiectiv: acela de a-și vedea fetele măritate, scop pe care, ulterior, îl transformă în obsesie.

Desfășurarea acțiunii debutează în momentul în care familia Bennett primește o vizită din partea domnului Bingley, care făcuse cunoștiință cu cele cinci domnițe în urmă cu puțin timp la un bal, însă, dintre toate, Jane îi furase inima. Amic distins al lui Bingley, domnul Darcy, fusese și el prezent la petrecere: atitudinea sa rezervată este considerată drept un semn al vanității, mai ales de către Elizabeth. Darcy se îndrăgostește ușor-ușor de Elizabeth, însă este de părere că, astfel, își încalcă principiile.

Elizabeth și Darcy sunt cele două personaje cu ajutorul cărora firul narativ evoluează și se focusează asupra aparentei lor compatibilități, precum și asupra neputinței de a trăi o poveste de dragoste. Amândoi au o personalitate într-atât de puternică, încât pot fi comparați cu acel tip de persoane care, dacă ar petrece un răgaz de timp una în compania celeilalte, ar părea că undeva în apropiere, un vulcan se află în punctul de a erupe, însă antitetic, între Elizabeth și domnul Darcy există o scânteie a pasiunii rar întâlnită, creionată și modelată de către autoare. Prin relația dintre cei doi ne este demonstrat faptul că dragostea adevărată este însoțită de o luptă constantă, de obstacole și de dezamăgiri, fiind, prin firea ei, intrigantă.

Multe dintre rândurile cărții funcționează drept sfaturi legate de viață, lucrarea având caracter educativ, deoarece sunt expuse situații ale traiului de zi cu zi, situații care tind a se întâmpla chiar și după două secole de la publicarea lucrării lui Jane Austen.

Mândrie și prejudecată carte scrisă de Jane Austen

 

Pentru a trasa perspective, pentru a îndemna la lectura acestei cărți, precum și pentru a aduce o notă inovativă acestui articol, vor fi incluse și prezentate ulterior cinci dintre cele mai apreciate citate ale cărții, extrase fie din dialoguri, fie din monologuri,

  • „― Nu voi uita niciodată mustrarea dumneavoastră atît de oportună: „Dacă v-aţi fi purtat ca un gentilom…”. Acestea au fost cuvintele dumneavoastră. Nu puteţi şti, cu greu dacă vă puteţi închipui, cît m-au torturat; deşi, trebuie s-o mărturisesc, a trecut un timp pînă ce am devenit destul de rezonabil pentru a recunoaşte cît de întemeiate erau. (Elizabeth)

― Eram, desigur, foarte departe de a mă aştepta ca vorbele mele să facă o impresie atît de puternică. Nici un moment nu mi-am închipuit că vor fi resimţite în felul acesta.” (Darcy)

Este adevărat că vorbele sunt arma ce stă la discreția fiecărei ființe umane, însă, la fel de important este cum le folosim. Dozarea temperamentului și a reacțiilor este un pas important atunci când socializăm cu toate tipurile de persoane, iar semnalul de alarmă este creat în așa fel încât noi să îl acționăm. Cuvintele pot răni, chiar și în mod inconștient, sentimentele celor de lângă noi: să ne luăm răgaz o clipă în plus pentru a reflecta asupra a ceea ce urmează să rostim.

  • „Foarte adesea nu ne induce în eroare decît propria noastră vanitate şi nimic altceva.” (Jane)

Indiferent de cât de multe ar ști un individ, modestia ar trebui să rămână la același nivel, căci, așa cum se spune, „mereu există loc de mai bine!”. Atitudinea ce dă dovadă de o prea mare mândrie nu este apreciată în rândul omenirii, iar Dumnezeu îi îndeamnă pe oameni să își controleze mândria înainte ca aceasta să îi arunce în abis.

  • „Mi-aţi dat o lecţie, la început într-adevăr dură, dar cît de folositoare!” (Darcy)

Experiențele pe care le acumulăm de-a lungul călătoriei noastre pe pământ pot fi uneori neplăcute, însă ce ar fi viața fără loviturile care ne fac să ne ridicăm și să ne dăm seama pentru ce luptăm, de fapt? Tot răul spre bine!

  • „M-am îndrăgostit atît de treptat, încît aproape că nu ştiu cînd a început!” (Elizabeth)
  • „La drept vorbind, nu ştiaţi nimic bun despre mine, dar nimeni nu se gîndeşte la asta cînd se îndrăgosteşte.” (Elizabeth)

Prin crearea unei descrieri murale a societății englezești de la începutul secolului al XIX-lea, Jane Austen atinge apogeul carierei de scriitor prin capodopera „Mândrie și prejudecată”, ce se remarcă prin melange-ul dintre romantism și realism și reunește obiceiuri vechi ale familiilor, sentimente contradictorii, izbucniri și reacții, întrupând, astfel, unul dintre pilonii literaturii universale.

 

 

 

 

 

Cum sa iubesti corect

Cum să iubești corect?

Liviu Rebreanu spunea că atunci când iubești pe cineva, nu o faci pentru că și cealaltă persoană o face. O faci pur și simplu. „Iubirea nu e un târg: te iubesc pentru că mă iubești. Iubirea e o certitudine: te iubesc pentru că te iubesc!”

Asemenea tuturor calităților din lumea aceasta, dragostea se învață. Știu, există acele momente în care iubești fără să vrei, și numim chestia aia îndrăgosteală. Dar eu nu vorbesc despre iubirea aceea. Eu vreau să vorbim despre dragoste ca stare permanentă. O stare care ar trebui să o simțim în fiecare zi. Și nu doar față de cei mai apropiați oameni din jurul nostru, ci față de toți oamenii cu care ne  intersectăm. Începând de la casieri, necunoscuți din jurul nostru, și terminând cu cerșetorii și oamenii străzii.

Atunci când iubești ești mai frumos/frumoasă! 

Din nefericire, puțini dintre noi știm să iubim cu adevărat. Când iubești, oferi altei ființe umane ceva ce îți aparține: timp și energie. De câte ori nu am auzit expresia “nu am timp” , “nu pot acum, ne întâlnim săptămâna viitoare” ? Și totuși, avem timp pentru alte lucruri mult mai nesemnficative și trecătoare. Oferim mai mult timp internetului decât persoanelor din jurul nostru. Și aici încep să mustru prima persoană pe care o văd atunci când mă uit în oglindă.

Din păcate nu mai știm să iubim așa cum trebuie. Iubim doar când simțim nevoia, iubim doar ca să ne simțim noi bine, și uite așa suntem niște oameni egoiști. Pentru că toate sentimentele noastre sunt în fața ochiilor noștri și ne uităm doar la ele. Nu vedem ce este dincolo de ele.

Dumnezeu ne-a spus că El este dragoste, ( 1 Ioan 4:16b) și de la cine altcineva putem învăța să iubim, dacă nu de la Cel care a creat dragostea?!

Și cum putem dobândi acea dragoste adevărată și profundă? Începând să Îl cunoști pe Creatorul Universului si al dragostei. Nu, nu se va întâmpla în două zile. E un proces mai lung, dar te asigur că se va merita din plin tot efortul.

Zece valori crestine pe care orice copil ar trebui sa le stie

Zece valori creștine pe care fiecare copil ar trebui să le știe – Donna J. Habernicht

Mulți știm că oamenii își pot petrece întreaga viață încercând să se familiarizeze cu dragostea prin a cărei forță Dumnezeu le călăuzește fiecare minut al călătoriei pe pământ. Firește, procesul debutează începând cu o vârstă fragedă și se aprofundează pe măsură ce individul înaintează în vârstă și începe a observa omniprezența Lui, punând în practică valorile desprinse din intensivul interes și studiu față de semnificația inscripțiilor biblice. Dar care sunt aceste VALORI?

Donna J. Habernicht, director al departamentului de Consiliere Educațională și Psihologie al Școlii de Educație din cadrul Universității Andrews și expert în domeniul de dezvoltare a copiilor, urmărește, prin publicarea lucrării „Zece valori creștine pe care fiecare copil ar trebui să le știe”, să ofere părinților un ghid practic care să transmită o serie de metode și strategii ce stau în folosul inițierii celor mici în farmecul universului Divin. Astfel, cartea elimină prezența oricărui factor cu un caracter malign ce ar putea insufla conceperea unui model de viață haotic și dezvăluie tainele creșterii unui copil în spirit creștin, copil care va deveni, ulterior, un adult fericit și împlinit.

O carte creștină despre educația morală a copiilor

Cartea este alcătuită din două părți: prima parte, denumită „Arborele valorilor”. Autoarea descrie modalitățile generale de predare a valorilor creștine pentru copii și este însoțită de sfaturi și de idei prin care cei mici vor pătrunde în „cosmosul” buneivoințe și al disciplinei spirituale a satisfacției. Cea de-a doua parte, cu titlul „Fructele arborelui valorilor” are menirea de a expune individual fiecare dintre cele zece valori din perspectiva lui Dumnezeu, prin descrierea acestora și prin precizarea că ele formează un ansamblu, parte a conduitei, după care fiecare copil ar trebui să își orienteze calea spre maturitate.

În cartea despre care vorbim există un pasaj în care este conturată metafora ce plasează în raport de antinomie creșterea unui copil cu cea a unui arbore. Ce semnificație are această figură de stil? Se referă la numitorii comuni ce înlesnesc procesul de dezvoltare a celor două elemente antitetice, însă văzute din două puncte distincte de vedere: în cazul celor mici, se consideră că este nevoie de o bază genetică bună – personalitate înnăscută, dragoste și sprijin din partea părinților, de elixirul zilnic al povețelor creștine, de purificare spirituală prin disciplină și de protecția față de furtunile vieții – lupte care s-ar putea dovedi mai numeroase decât își imaginează aceștia.

Este firesc ca unii copii să aibă nevoie de o doză mai mare de instruire, însă când vine vorba de a se dezvolta învăluiți de iubirea Domnului, cu toții au fost înzestrați cu un potențial la fel de viguros, meritând aceeași șansă în fața iubirii Divine.

Odată cu recepționarea adâncă a principiilor etice ale vieții, copiii vor simți nevoia de a-și îndrepta credința spre ceva grandios, spre ceva asupra căreia nu vor înceta vreodată să aspire, spre ceva ce permanent îi va răsplăti cu iubire. Dragostea faţă de Dumnezeu este cea mai mare şi cea dintâi poruncă dată de către Isus: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău”.

Carte despre cum să sădești în mintea copiilor virtuțile creștine

Valorile expuse în carte reprezintă temelia pe care cei mici urmează, de-a lungul etapelor vieții, să își întemeieze o personalitate completă, cu ajutorul căreia vor ști să distingă binele de rău, vor reuși să depășească momentele de regres cu zâmbetul pe buze, vor ști să își adapteze reacțiile în funcție de situațiile în care se vor regăsi și vor fi mereu siguri pe sentimentele lor.

Familia reprezintă locașul credinței și al armoniei, fiind un izvor de iubire și de respect. În casa unei adevărate familii creștine, mereu va fi prezent spiritul valorilor ce le definesc existența, valori pe care nu vor înceta vreodată să le transmită din generație în generație, acestea reprezentând una dintre cele mai însemnate responsabilități. Copiii vor crește observându-le, captându-le și înțelegându-le, vor descoperi semnificație fiecărui lucru care, odinioară, le-a părut de nepătruns.

Mai mult decât atât, autoarea și-a propus ca, prin intermediul cărții – o apariţie editorială mai mult decât necesară în orice bibliotecă–, să se adreseze celor direct implicați în creșterea și educarea copiilor, oferindu-le un punct de sprijin.

Așadar, care sunt acele valori creștine pe care autoarea le-a contopit într-un ansamblu bazat pe propriile cercetări în domeniu? Să le redăm într-o enumerare: Credință, Respect, Responsabilitate, Auto-Control/Cumpătare, Onestitate și Integritate, Compasiune și Bunătate, Recunoștință, Perseverență și Răbdare, Pace și Umilință și, nu în ultimul rând, Loialitate.

Donna J. Habernicht a formulat o afirmație cu un caracter de adevăr general-valabil: „Toate valorile încep cu Dumnezeu. Arată că acesta este real!”.

 

 

 

 

 

Zece fete care si-au folosit talentele

Zece fete care și-au folosint talentele – Irene Howat

„Doamne, aş vrea să-mi arăţi ce vrei să fac cu viaţa mea!” – de multe ori am rostit această frază și la fel de des i-am auzit pe cei din jur spunând-o. Adevărul este că, mai presus de toate, Dumnezeu ne este alături la fiecare pas, pe durata întregii noastre existențe, ghidându-ne înspre ce este cel mai bine pentru sufletul nostru.

Este necesar să recunoaștem că forța Atotputernicului ne călăuzește în călătoria vieții, iar cartea „Zece fete care și-au folosit talentele”, aparținând lui Irene Howat, conturează acest aspect, relatând povestea a zece tinere speciale, înzestrate cu distincte talente remarcabile, talente pe care au reușit să le fructifice având certitudinea că Dumnezeu le-a dăruit dibăcia și măiestria ca o stea norocoasă, menită să le fortifice conexiunea cu acesta.

Irene Howat, autoarea, care s-a remarcat, de-a lungul timpului, prin publicarea de cărți cu temă creștină, adresate atât publicului adult, cât și celor mici, decide să aducă în prim plan urcușurile și coborâșurile destinului, pentru a arăta că, în definitiv, Dumnezeu deține planuri pentru noi toți, create până la ultimul detaliu, însă rămâne la atitudinea fiecăruia decizia de a Îi acorda încredere. Cert este, la fel cum spune Psalmul 18:32, că „Dumnezeu ne oferă putere și ne păzește calea”.

Zece fete care și-au folosit talentele – Carte creștină recomandată

 

Fiecare capitol al cărții poartă, pe rând, numele fetelor. Să luăm drept exemplu prima parte, în care ne este istorisită povestea Annei Lawson, în vârstă de 8 ani, care locuiește împreună cu familia la Ferma East Mains. Încă din primele rânduri ale cărții, ne dăm seama că Anne nu este o fetiță ca toate celelalte: nu era atrasă de „lumea roz” în care multe fetițe de vârsta ei trăiesc, ci, mai degrabă, micuța preferă să poarte blugi și este foarte apropiată de animale, în special de cățelușul ei, Pip. Mai mult decât atât, de fiecare dată când se găsea ceva de făcut la fermă, era acolo, nu numai ocupându-se de animale, ci și ajutându-și tatăl în activități tehnice, fapt ce îi plăcea în mod deosebit.

Întrebarea „Ce vrei să devii când vei fi mare?” i se părea fără rost, considerând că și activitățile din copilărie îți definesc, într-o oarecare măsură, personalitatea.

Însă traiul la fermă a fost unul efemer, deoarece, după doi ani, familia Lawson s-a mutat în Wigtown, iar Anne și-a luat rămas bun de la părinții ei, plecând la internat, unde a frecventat pentru o perioadă scurtă de timp o școală biblică asemănătoare celei de acasă, însă, din pricina volumului de activități, a abandonat.

După ceva vreme, întâlnindu-se cu o prietenă din Wigtown, aceasta din urmă îi adresează Annei întrebarea care o supăra când era mai mică: „Ce ai de gând să faci după ce termini școala?”, moment în care fata analizează serios și răspunde: „Mă bate gândul să devin medic veterinar. Dintotdeauna mi-a plăcut să lucrez cu animalele.” Cu toate acestea, aplicând la facultatea de zoologie, Anne a realizat că locul ei nu era acolo, iar după 8 ani de zile în care încercase să-și găsească locul de care aparținea, după multe semne de întrebare, harul a făcut ca, atunci când se aștepta mai puțin, a regăsit calea spre ceea ce de mult lăsase în urmă: creștinismul și iubirea față de Dumnezeu.

Cum s-a întâmplat? O simplă convorbire despre Isus Hristos, în seara unei nunți la care lua parte, i-a adus pace în suflet și a făcut-o să se simtă cum până atunci nu se mai simțise: fericită pe deplin, precum și recunoscătoare pentru prezența lui Dumnezeu în viața ei de zi cu zi.

Totuși, revenind asupra frazei de început, aceasta pare să îi fi fost de ajutor personajului nostru. Din nou, harul face ca Anna, care își punea în ordine biroul de lucru, rostindu-și rugăciunea cu voce tare, dă, din întâmplare, peste niște pliante în care este promovată Societatea de Misiune a Aviației, unde era nevoie de personal pentru postul de inginer de aviație. Fără a ezita, Anna a hotărât că acesta era drumul pe care îl va urma, ce avea să se soldeze atât cu o carieră de succes într-un domeniu pe care îl aprecia de la o vârstă fragedă, cât și cu liniște sufletească, fericire, mulțumire și apreciere necondiționată față de Cel de Sus.

Prin lucrarea sa, Irina Howat aspiră să plaseze sub atenția tuturor cititorilor importanța vieții alături de Dumnezeu; viață în care vei ști cum să lupți, în care înveți să distingi binele de rău, în care devii mai sigur în ceea ce privește propriile puteri, precum și încrederea în sine.

Într-o altă ordine de idei, autoarea încearcă să ne transmită că, de-a lungul călătoriei noastre, Dumnezeu ne oferă semne, direcții, impulsuri prin diferite căi, așteptându-se ca noi să le urmăm, să ne deschidem sufletul și să îi acceptăm dragostea Sa, să respingem Răul. Viața pe pământ este o enigmă pe care noi, oamenii, o descoperim la nesfârșit; luptând cu propriile forțe pentru ceea ce dorim a întemeia, devenind mai puternici în fiecare zi, Dumnezeu ne dăruiește sprijin necondiționat.

Iubește-ți Tatăl și vei primi iubire! Respectă-I poruncile, iar el te va călăuzi! Roagă-te, iar rugăciunile îți vor fi ascultate! „Numai dragostea lui Hristos este esența și izvorul dragostei adevărate. Dacă omul nu-L iubește pe Domnul Hristos, el nu poate iubi pe nimeni”.

 

 

 

 

 

coliba unchiului tom rezumat

Coliba unchiului Tom – Harriet Beecher Stowe

Harriet Beecher Stowe, scriitoare faimoasă de origine american ce și-a petrecut existența ca activist al societății, ca filantropist și, nu în ultimul rând, ca autoare, a atins apogeul carierei prin publicarea romanului Coliba unchiului Tom, a cărui primă ediție a apărut în anul 1852, bucurându-se de un succes impresionant.

Lucrarea tematizează, în ansamblu, drama provocată de perioada sclaviei negrilor din America, bazându-se pe evenimente reale, observate personal de către autoare în Ohio și în Kentucky și studiate de către aceasta în cărțile de literatură aboliționistă. Firește că fiind tema dominantă a romanului, constituie o abundentă lecție de istorie, nu numai a Statelor Unite ale Americii, ci și a întregii lumi. Prin viziunea lui autoarei, aflăm poate despre cel mai straniu fenomen al secolului al XVII-lea.

În opinia multor critici literari, cartea reprezintă o lecție de viață, cei care o citesc putând deprinde o serie de principii pe baza cărora își pot dirija existența de zi cu zi. Una dintre cele mai importante idei ce rezultă din această carte este că, dacă ai un vis și nu trece o zi de la Dumnezeu fără să te gandești la el, vei realiza că merită să lupți, că ceea ce îți dorești cu adevărat se află de cealaltă parte a fricii pe care o porți.

Subiectul sclaviei este deosebit de bine portretizat, autoarea având talentul de a creiona viața grea pe care o duceau indivizii tratați ca pe niște simple obiecte, putând fi vânduți și cumpărați. Cu fiecare scenă, cititorului îi este demonstrat că practica sclaviei este o nenorocire ce nu poate fi asociată unei societăți cu un nivel ridicat de civilizație. Odată cu acest subiect, este înfățișată puterea degradantă a sclaviei, precum și forța iubirii creștinești care te poate ajuta să învingi pericolul.

În acele vremuri, opinia publică pretindea ca stăpânii își tratează sclavii în mod similar cu bebelușii ce au nevoie de instruire constantă și de pază permanentă. În lucrarea ei, Stowe respinge această idee, afirmând că cel mai bun lucru pentru un sclav este obținerea libertății. Publicarea cărții a constituit un impuls în mișcarea aboliționistă și a modificat opinia publică. Mai mult decât atât, opera a constituit cadrul pentru Războiul Civil.

Deși Coliba unchiului Tom descrie abordarea sclaviei, a insuflat conștiinței publice o serie de stereotipuri, mai presus de toate, modestia evlavioasă și rezistența rasei Negro în fața tuturor nedreptăților. Folosind un limbaj plin de figuri de stil și de imagini artistice, autoarea ne ajută să pătrundem în inima acțiunii, în mintea sclavilor, trăind cu intensitate momentele romanului.

În carte există puține pasaje ce fac referire la creștinism. Cu toate acestea, deși reduse la număr, devin semnificative, fiecare pagină a poveștii răsunând de credința autoarei.  Spre exemplu, două dintre personaje, Eva și Tom, devin simboluri ale iubirii infinite pe care Iisus Hristos o poartă ființei umane și ale voinței Lui de a se sacrifica în numele salvării omenirii.

În majoritatea capitolelor din roman, autoarea analizează problema sclaviei într-un cadru destul de liniștit, în care sclavii dezvoltă relații pozitive cu stăpânii lor. Aceste detalii nu ne sunt oferite cu scopul de a ne demonstra că răutatea sclaviei este limitată, ci pentru a expune năravurile sclaviei și dintr-o perspectivă mai puțin umilitoare.  În ultima parte, Stowe schimbă registrul, alegând să contureze prin comparație și partea mai puțin înfloritoare a sclaviei, parte ce provoacă suferințe de nedescris, iar forțele „diabolice” preiau controlul. Acest cadru barbar, ce emană numai duritate, în care sclavii sunt bătuți, abuzați sexual și chiar uciși, introduce ideea șocantă a discursului purtat de autoare: dacă sclavia reprezintă un lucru rău chiar și în cele mai „bune” cazuri, în cele mai rele cazuri, acesta este un coșmar din care cei care îl trăiesc nu mai au speranța de a se trezi la realitate.

Soluția generală în care autoarea crede este aceea de a-l accepta pe Isus în viețile noastre, indiferent de greutățile pe care le întâmpinăm, oricât de descurajați și de neputincioși ne simțim, deoarece el ne va călăuzi, prin forța divină, spre răspunsul corect, mereu. Dacă îi oferim iubire Celui de Sus, vom muri fericiți.

Cartea a reprezentat, pentru mulți, o trezire la realitate în ceea ce privește cruzimea cu care au fost tratați cei din rasa Negro și, în ciuda luptelor pe care le-au purtat reprezentanții acestora de-a lungul istoriei Americii, niciodată nu a părut destul – mereu au fost tratați cu superioritate. Plin de pilde și cu trimiteri religioase, romanul Coliba unchiului Tom vuiește de emoții, de tensiuni, de suspans, opune tragedia cu speranța și mizeria cu bogăția.

Citiți, veți rămâne impresionați – și mereu amintiți-vă: „Libertatea este disciplina liber asumată!”

 

 

 

 

limbajul dragostei si respectului

Limbajul dragostei si respectului – dr. Emerson Eggerichs

De-a lungul timpului, noțiunea de „căsnicie” a fost definită printr-o serie nemărginită de cuvinte, de sintagme, a fost descrisă metaforic de către cei mai buni poeți ai lumii, a fost expusă, de către faimoși dramaturgi, în piesele de teatru nemuritoare. Cu toate acestea, după atâta amar de vreme, putem noi, oare, desluși semnificația abstractă a acestui tumult de sentimente?

Cunoscut la nivel internațional drept orator specializat în relațiile dintre bărbat și femeie, Dr. Emerson Eggerichs a lansat sub atenția publicului, în anul 2004, best-seller-ul „Limbajul dragostei și respectului”, lucrare în care abordează o viziune biblică în scopul de a trata în detaliu, așa cum sugerează și titlul, dragostea și respectul în căsnicie, pe baza cuvintelor rostite de Sfântul Pavel: „Soţiilor, supuneţi-vă soţilor voştri ca Domnului, pentru că soţul este capul soţiei, aşa cum Cristos este capul Bisericii, trupul al cărui Mântuitor este El. Şi, aşa cum Biserica I se supune lui Cristos, la fel şi soţiile trebuie să li se supună soţilor lor în toate. Soţilor, iubiţi-vă soţiile aşa cum Şi-a iubit Cristos Biserica! El S-a dat pe Sine pentru ea!”.

În prima parte a cărții, intitulată „Ciclul nebuniei”, autorul alege să ne dezvăluiască cum și-a regăsit inspirația de a trata subiectul. Devenim astfel familiari cu activitatea sa de pastor, care presupunea, adesea, consilieri ale unor cupluri de oameni căsătoriți, ale căror probleme erau legate deseori de faptul că femeile afirmau că soții lor nu le iubesc și bărbații spuneau că nu pimesc respect din parea soțiilor. Studiind constant Scriptura, autorul a închegat o legătură între cele două afirmații, legătură pe care a denumit-o, ulterior, „Ciclul nebuniei”: fără dragoste din partea soțului, ea nu îi oferă respect; fără respect din partea soției, el nu îi oferă dragoste.

Ciclul nebuniei se referă, în definitiv, la COMUNICARE, iar un lucru este cert: femeile și bărbații au moduri diferite de a comunica, transmițându-și reciproc mesaje codate, însă rămân blocați când vine vorba de a le decoda, fapt ce duce la răstălmăcirea situațiilor prin interpretări greșite. Ce e de făcut? Autorul aduce în prim plan practicarea a două acronime, ce reprezintă cheia simplificării conexiunii dintre doi soți sau, cum alege să le denumească el însuși, „domenii esențiale ce revin în sarcina fiecăruia dintre cei doi soți”: A-D-I-A-F-A, adresat femeilor, și C-I-A-G-R-S, adresat bărbaților.

Fiecare literă corespunde câte unui capitol dedicat lămuririi abrevierii date, prin oferirea de sfaturi către ambele sexe, sfaturi ce au drept numitor comun COMUNICAREA. Este de la sine înțeles, așa cum a fost precizat în prima parte a cărții, că, tratată cu indiferență, lipsa de comunicare devine un cerc vicios, deoarece e singura situație în care „tăcerea nu e de aur”. Metoda propusă de autor pare să fi rodit, acesta primind scrisori din partea celor care i se confesau în primă instanță.

În momentul în care alegi o persoană să îți fie partener pe viață, Dumnezeu e martor. Îți alegi companionul pe care știi că mereu îl vei respecta, pe care știi că te poți baza, a cărui iubire necondiționată te învăluie la fiecare pas, căruia îi poți oferi cu drag întregul tău suflet, știind că va fi în siguranță. Iubește-l pe cel care te tratează ca și cum existați doar voi doi pe lumea aceasta, care te surprinde când te aștepți mai puțin, care știe că ești imperfect și, totuși, îți rostește contrariul.

Unul dintre capitolele care valorifică în mod special tematica biblică este „Adevăratul motiv al dragostei și respectului” – în care autorul convoacă legătura dintre om si Iisus, pe care o consideră esențială: „Este vorba despre tine și despre Iisus Hristos”, relatându-ne că problema omenirii privind căsniciile nu poate fi tratată drept „criză conjugală”, ci este, de fapt, o „criză a credinței”.

Demonstrându-i iubirea lui Hristos, crezându-I cuvintele, numai astfel poți spune că practici cu adevărat dragostea și respectul. „Un principiu fundamental”, spune autorul, reiese din aceste fapte: „tot ceea ce fac pentru partenerul meu de viață, fac pentru Hristos, în același timp”.

De fiecare dată când arătăm dragoste și respect aproapelui, Dumnezeu ne privește, motiv pentru care nu trebuie să încetăm a-i arăta de ce suntem capabili în numele iubirii, deși este foarte posibil să întâlnim, de-a lungul drumului, obstacole. Nu există termenul de „căsnicie perfectă”.

O căsnicie sănătoasă necesită implicare din partea ambelor părți, partenerii trebuie să se completeze unul pe celălalt atât în gânduri, cât și în acțiuni, să proiecteze perspectiva unei vieți la unison, o viață liniștită, în care dragostea –dovedită necondiționat – și  respectul devin motivele zâmbetelor de zi cu zi.

 

 

 

 

Gandeste si mananca inteligent

Gandeste si mananca inteligent – dr. Caroline Leaf

Cunoscută pentru numeroasele sale studii în ceea ce privește creierul uman, dr. Caroline Leaf este un neurolog specializat în procesul de cogniție care, încă din primii ani de carieră, s-a axat pe analiza relației dintre spirit și creier, demonstrând neuroplasticitatea acestuia prin ipoteza că există schimbări la nivelul lui ce permit trupului vindecarea de tulburări legate de dezvoltare, precum autismul, ADHD și leziuni cerebrale.

Caroline Leaf a publicat o serie de cărți și de articole pe tema neuroplasticității, avansând prin a înregistra conferințe video și prin a oferi interviuri în cadrul a diferite emisiuni TV și radio. Aceasta se dedică profesiei sale, încercând să îi facă pe oameni să creadă în puterea minții și să realizeze conexiunea dintre știință și Dumnezeu, considerând-o calea potrivită în controlul emoțiilor și gândurilor – astfel, învățăm cum să gândim rațional, cum să descoperim sensul vieții pe care o trăim.

„Gândește și mănâncă inteligent” trasează o linie nouă în știința autoarei, aducând în fața publicului o nouă concepție: studiază influența alimentelor pe care le consumăm asupra stării generale de sănătate, în special – a creierului, afirmând că alimentația afectează modul nostru de gândire. Precum autoarea însăși scrie în preambulul lucrării, cartea nu recomandă niciun fel de dietă – dimpotrivă, „îți va ofei soluția, însă, mai degrabă, te va instrui în a deveni propria-ți soluție, cu ajutorul și prin călăuzirea Celui de Sus”.

Cartea are o structură tripartită, fiecare unitate având titluri sugestive, în concordanță cu ceea ce urmează a fi abordat.

Partea întâi, „Recunoaște!”, trece în revistă sistemul alimentar din ziua de azi, cât de mult s-a degradat de-a lungul timpului din pricina anumitor factori, cum a ajuns să fie dăunător, în unele cazuri, conceptul simplu de nutriție adevărată fiind lăsat în voia uitării.

Cea de-a doua parte, „Lasă-te!” vizează un studiu mai amănunțit al factorilor malițioși prezenți în alimentele suprasaturate și expune puterea negativă a acestora atât asupra corpului, cât și asupra minții noastre. Dr. Leaf oferă o explicație surprinzătoare a modului în care aceștia acționează.

În ultima parte, „Învinge!”,  autoarea pune cap la cap o serie de sfaturi și ponturi ce vin în ajutor celor ce au decis deja să pășească pe drumul spre sănătate. Mulți dintre cei care i-au citit cartea, i-au trimis scrisori autoarei, mulțumindu-i pentru semnalul de alarmă, pentru faptul că, fără a fi dietetician, medic sau nutriționist, fără a recomanda una dintre dietele cu efect yo-yo, a reușit să îi încurajeze în a face alegerile potrivite pentru un stil de viață sănătos.

Dr. Leaf este convinsă că lumea se află într-un impas, cerând, parcă, ajutor. Cât mai mulți oameni devin victime ale bolilor de nutriție. Lanțurile fast-food apar peste noapte, venind cu opțiuni rapide, la îndemana tuturor atunci când se află pe grabă, în pauza de prânz de la serviciu sau de la școală. La fiecare pas, în stânga sau în dreapta, vedem părinți care își surprind copiii, bucurându-i cu o cină la „McDonald’s”, la „Burger King” sau comandând pizza acasă. Oamenii trebuie să învețe că trebuie să își dedice mai mult timp având grijă de corpurile și de sufletele lor, fără a face apel la „comfort food”, gândindu-se că, astfel, salvează puțin timp. Din contră, cu cât mai multe alegeri greșite facem, cu atât mai riscantă va deveni starea noastră de sănătate și, astfel, timpul ne va fi limitat.

Fără a cheltui o avere – cum se presupune că necesită un stil de viață sănătos – făcând cumpărăturile o dată pe săptămână și aprovizinându-te cu toate categoriile de alimente, neglijând rafturile cu gustărele nesănătoase și cu sucuri carbogazoase, vei remarca imediat o diferență care începe cu sufletul tău. Zâmbetele vor fi din ce în ce mai dese, activitățile tale de zi cu zi nu vor mai fi o „povară”, te vei gândi „Oare ce să gătesc la cină astăzi?”, căutând inspirație pe internet și nu intenționând să oprești la vreun fast-food pe drumul spre casă.

Mulți se gândesc că adoptând o manieră curată de a mânca vor fi nevoiți să renunțe la „micile plăceri”, însă nimic nu este interzis, bineînțeles, cu condiția ca excesele să fie înlăturate. Un desert o dată pe săptămână, un pahar de alcool într-o seară de sâmbătă cu prietenii, nu vor produce rău – este vorba, pur și simplu, de descoperirea balanței perfecte.

Spre deosebire de perspectiva Divină asupra omenirii, ne-am lăsat ademeniți de tentații, urmând calea ce duce spre un destin nefast. Nimeni nu ne-a interzis vreodată să evităm pericolele ce apar fie de pe urmele unei alimentații necorespunzătoare, însă niciun plan de schimbare nu va deveni realitate până când NOI nu vom identifica, pe deplin, miezul problemei.

Cartea se încheie prin ilustrarea a 21 de rețete recomandate de către dr. Leaf, încuranjându-ne să le încercăm pentru a intra într-un univers în care aromele, mirosurile și beneficiile ne vor convinge că această schimbare merită realizată.

 

 

 

 

O mie de daruri carte

O mie de daruri carte Ann Voskamp

O mie de daruri – Îndrăznește să trăiești din plin acolo unde te afli

Cartea O mie de daruri  a fost clasată în topul Bestseller’s New York Time pentru aproximativ 65 de săptămâni, fiind vândută în mai mult de un milion de exemplare și tradusă în peste 22 de limbi.

În simplitatea ființei sale, Ann Voskamp reușeste să împărtășească cititorilor comorile vieții din belșug, comori ce i-au îmbogățit clipele cu splendoare și i-au condus pașii pe calea bucuriei.

Cartea este presărată cu nenumărate momente din viața sa de zi cu zi, momente pe care le fructifică cu o deosebită abilitate practică. Prin scrierea cărții O mie de daruri, Ann ne recunoaște faptul că puterea Cuvântului Lui Dumnezeu în experința sa personală a avut un rol decisiv.

În primul capitol, intitulat O viață mai goală, mai plină, Ann ne împărtășește experința traumatizantă din copilăria sa; episodul pierderii surorii sale. Acest trist eveniment va stârni în inima sa  stări de agonie și întrebări răscolitoare. Hrănită de realitatea dură a pierderilor, cade pradă șoaptei Satanei care înnegrește existența unui Dumnezeu bun. În acest capitol autoarea mută accentul de pe suferință pe îndrăzneala de a trăi din plin.

Însă, “Cum să trăiesc din plin, aici, viața care mă poartă spre belșugul vieții nesfârșite de dincolo?” (pag. 27) este întrebarea la care va găsi răspuns scriitoarea în cel de-al doilea capitol al cărții Un cuvânt după care să trăiești…și să mori. Ann ne dezvăluie misterul cuvântului eucharisteo, cuvânt ce ascunde minunile harului, a mulțumirii și a bucuriei, un trio ce pavează drumul de la o viață goală la una trăită din plin.

În cel de-al treilea capitol intitulat Primul zbor, autoarea ne provoacă la hotărârea de a trăi acest cuvânt eucharisteo la modul cel mai practic, cultivând recunoștința prin alegerea de a mulțumi zilnic, determinare ce s-a dovedit a fi transformatoare în însăși viața sa.

Un templu de timp este titlul celui de-a patrulea capitol; rânduri ce ne aduc în atenție
importanța de a fi ,,prezenți” în viața nostru cu toată ființa și de a avea ochi pentru a ne bucura de lucrurile mărunte ce ne sunt oferite zilnic. Tot în acest capitol ne vorbește despre deserviciile pe care ni le creem singuri atunci când trăim în grabă.

Întrebarea ce constituie și titlul celui de-al cincilea capitol: ,,Ce anume e har într-o lume ca a noastră? dă curs altor întrebări și frământări cu privire la bunătatea Lui Dumnezeu în raport cu suferința și pierderile noastre. Aceste conflicte existente în ființa noastră își găsesc răspunsul schimbând perspectiva din care ne apropiem de subiect, purtând lentilele Cuvântului Lui Dumnezeu. Un capitol care dorește să reducă la tăcere sâsâitul Satanei care încă străbate veacurile în atâtea inimi.

Cu o măiestrie deosebită, Ann ne invită într-un loc din care nu poți pleca la fel cum ai venit, un loc al întâlnirii cu Dumnezeu, un loc despre care nici măcar nu conștientizăm pe deplin cât de mult ni-l dorim și de care ființa noastră are atâta nevoie.

Astfel, cel de-al șaselea capitol ne întreabă și ne dă răspunsul pentru sufletele noastre aflate în continuă căutare: Ce vrei? locul de unde se vede Dumnezeu.

În capitolul, Tot globul nostru e de sticlă, autoarea urmărește firul roșu al descoperirilor sale, împărtășind adevăruri care ne vor ajuta să îl vedem pe Dumnezeu chiar și în momentele mărunte dar tensionate și sâcâitoare ce apar și ne întrerup cursul unei zile.

Cartea O mie de daruri scrisă de Ann Voskamp

Cum nu ne va da împreună cu El toate lucrurile? este cel de-al optulea capitol care ne
dezvăluie episoade din viața lui Ann, parte din inima ei cuprinsă de teamă, îngrijorare și înlănțuită de autoînvinuire. Această inimă ce își găsește eliberarea în alegerea de a mulțumii, cultivând astfel încrederea în Hristosul care a dat totul pentru a câștiga încrederea noastră și care este pe deplin vrednic de ea.

,,Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micșorez” (Ioan 3:30) este versetul pe care autoarea își clădește capitolul nouă. Fă-te mic, ne vorbește despre smerenie și abandonare totală în brațele Celui iubitor, folosind imagini din viața de copil a
cărui inimă caracterizată de simplitate este lipsită de așteptări.

Titlul celui de-al zecelea capitol, Golindu-ne umplem… și suntem umpluți, surprinde foarte bine minunea unei vieți trăite cu scop și semnificație, minunea eucharisteo. Ann ne invită la a dărui și a sluji după modelul Domnului Isus, Cel care ,,n-a venit să I se slujească, ci El să slujească și să-Și dea viața răscumpărare pentru mulți (Matei 20:28)

Ultimul capitol al cărții O mie de daruri este intitulat Bucuria intimității. Ann ne relatează vizita sa la Paris însoțită de toată bunătatea Lui Dumnezeu revărsată asupra sa cu acest prilej. Totodată, autoarea ne împărtășește impactul și schimbarea pe care lista mulțumirilor a produs-o în viața sa, descoperind ,,secretul vieții depline de comuniune cu Dumnezeul deplin.” (pag. 201)

Scriitoarea se apropie de finalul cărții cu următoarea promisiune: ,,Nu, niciodată nu voi înceta să număr, nu voi obosi să transcriu balada universului, ritmul inimii Lui. ” (pag. 215)

Doresc să închei aceste rânduri, asemeni scriitoarei care adresează în finalul cărții mulțumiri celor care i-au fost alături. Tot așa, adresez mulțumiri Celui Sfânt care a împuternicit-o pe Ann Voskamp să ne conducă pe această cale a vieții din belșug, oferindu-ne inima sa și făcând posibil să fim săturați din tumultul vieții sale. Puterea exemplului personal străbate întreaga sa operă: O mie de daruri.

Numele cărții: O mie de daruri. Îndrăznește să trăiești din plin acolo unde te afli
Autorul: Ann Voskamp
Traducătorul: Ligia Olărescu
Editura și locul publicării: Kerigma, Oradea. Publicată inițial în S.U.A., One Thousand Gifts: A Dare to Live Fully Right Where You Are, în anul 2010, Zondervan
Anul apariției: 2012
Prețul cărții: 29 lei
Număr de pagini: 223
ISBN: 978-973-8960-68-8

 

 

 

 

jan hus

Jan Hus

 

În acest an pe data de 6 iulie, s-au împlinit 603 ani de la moartea celui care este cunoscut drept precursorul Reformei, Jan Hus. Multe din meritele Reformei îi sunt atribuie lui Martin Luther, dar Hus a avut un rol esențial în pregătirea terenului Europei pentru înfăptuirea Reformei religioase.

Jan Hus (1369 – 1415), a trăit în perioada sfârștului Evului Mediu întunecat. O parte a Europei a căzut pradă invaziei barbare. Siguranța, stabilitatea economică, pacea mult iubită erau prezente doar pe hârtie. Biserica Catolică era măcinată de conflicte. Din anul 1378 Biserica era condusă de doi papi rivali iar în 1409 s-a mai alăturat unul, pus în funcție de Conciliul de la Pisa. Același Conciliul a revocat cei doi papi din funcție, dar ei au refuzat să se supună hotărârii.

Numele Hus provine de la orașul de baștină, Husinetz, Boemia, Cehia. El a studiat la Universitatea Carol din Praga, iar în anul 1400 a fost hirotonit și a devenit rectorul Universității.

Chiar dacă a fost profesor și predicator puternic, Hus nu a fost un teolog original. El a fost puternic influențat de scrierile și predicile lui John Wyclif. Practic, Hus a transmis prin predică și scris ideile lui Wyclif. Nu a a avut o contribuție nouă în gândirea creștină.

Predicile Jan Hus s-au coagulat în jurul a două concepte majore, care într-un final, au constituit motivul condamnării sale.

În primul rând, Hus a fost un aprig adversar al practicilor și doctrinelor care nu se găseau în Biblie. El a predicat împotriva doctrinelor formulate de Biserica Catolică și care nu aveau suport biblic. Un exemplu elocvent îl constituie doctrina despre Cina Domnului. Conform învățăturii Bisericii Catolice, azima și vinul se transformă literalmente în trupul și sângele lui Cristos. Has a respins această idee. El a afirmat că azima și vinul rămân ceea ce sunt, dar se unesc în mod tainic cu trupul și sângele lui Cristos. De asemenea el a catalogat ca fiind nebiblică ideea conform căreia pâinea era destinată credincioșilor iar rodul viței era doar pentru preoți.

În al doilea rând, Hus a fost un aprig adversar al abuzurilor de putere manifestate în sânul Bisericii Catolice. Era nemulțumit de fastul și luxul în care trăiau preoții catolici. El a respins categoric supunerea față de papă și unirea dintre autoritatea bisericească și autoritatea politică.

Convingerile sale, predicile înflăcărate și transmiterea învățăturilor lui Wyclif au constituit motivele pentru care Conciliul bisericesc l-a condamnat la moarte prin ardere pe 6 iulie 1415. În celebrele scrisori despre Jan Hus, Fra Poggius surprinde statornicia și maturitatea spirituală a acestui bărbat manifestate în dimineața procesului și a execuției.

“În dimineața zilei de șase iulie, Hus s-a trezit devreme și a câtat câțiva Psalmi. Apoi, a cerut puțin vin și niște pâine. După ce i s-au oferit, a solicitat să fie lăsat singur. Căzând pe genunchi, s-a rugat cu suspine, mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru viață, pentru bucuriile și necazurile trăite din copilărie până în momentul acela. Și-a mărturisit păcatele, iar apoi s-a rugat pentru prieteni și pentru iertarea dușmanilor. A binecuvântat pâinea pe care o ceruse și a mâncat-o; același lucru a făcut cu vinul, repetând cuvintele rostite de Domnul Hristos la Cina cea de Taină. După ce a luat Sfânta Cină, s-a rugat din nou cu multă consacrare, până când prietenii au venit să-l ia.”

Dacă dorești să aflii mai multe despre acest bărbat al credinței, recomandăm cu drag lecturarea a următoarelor două cărți:

 

 

 

 

 

ferice de cei saraci in duh interpretare

Fericiţi cei săraci în duh – interpretare biblică

Fericiţi cei săraci în duh – Explicaţie

Fericirile – etalonul vieţii ucenicilor lui Cristos.

Isus Cristos a fost cea mai influentă persoană care a trăit vreodată pe pământ. Milioane de vieţi au fost schimbate de scurta lucrare săvârşită de Mântuitorul nostru pe pământ. În cei aproximativ 3 ani şi jumătate, Cristos a avut o lucrare extrem de complexă: a vindecat bolnavi, a înviat morţi, a hrănit mulţimi flămânde, a predicat Evanghelia împărăţiei lui Dumnezeu şi a învăţat oamenii cum să trăiască în lumina eternităţii divnie.

Toate lucrările săvârşite de Cristos sunt importante, dar credem că învăţarea oamenilor este coroana tuturor lucrărilor. Degeaba eşti vindecat dacă nu şti cum să trăieşti. Degeaba eşti readus la viaţă dacă vei trăi la fel cum ai trăit înainte. Degeaba eşti sătul fizic dacă eşti flămând şi gol spiritual.

Evanghelistul Matei relatează “cu lux de amănunte” învăţătura lui Cristos sintetizată în Predica de pe munte. Discursul didactic al lui Cristos are ca public ţintă ucenicii. Probabil mulţi au ascultat mesajul, dar acesta era transmis în mod special pentru ucenici. Contextul pericopei ne ajută să înţelegem acest amănunt. Matei 4.18 – 22: Cristos și-a ales primii ucenici. Matei 5.1-2: Predica de pe munte este rostită în special pentru ucenici. Luca 6.12-16: Din grupul de ucenici avuți, Cristos a ales 12, pe care i-a numit apostoli. Luca 6.20: Cristos se adresează ucenicilor săi, și nu numai celor 12, ci mai multor. v.17: “S-a pogorât împreună cu ei[cei 12], și s-au oprit într-un podiș unde se aflau mulți ucenici de-ai Lui.”

 

Predica de pe munte

În predica de pe munte/podiș Cristos emite principiile uceniciei. Cristos ne învață ce înseamnă ucenicia adevărată, cum trebuie să se poarte ucenicii lui Cristos, ce menire au ei, ce cod etic trebuie să adopte. Principiile uceniciei sunt principiile Împărăției lui Dumnezeu.

După cum Cele 10 porunci reglementează codul etic al Vechiului Testament, tot așa predica de pe munte reglementează codul etic al Noului Testament. Discursul începe cu 9 fericiri/binecuvântări. [în română e tradus prin ferice, dar cele mai multe traduceri traduc prin “binecuvântați” – acesta este sensul original]

Fericirile rostite de Domnul arată clar că fericirea ucenicului lui Hristos este cu totul diferită de a lumii. În veacul acesta el trebuie să plătească preţul uceniciei cu lacrimi, să fie persecutat şi cu toate acestea să fie blând, împăciuitor şi să-şi iubească prigonitorii, pentru ca în viitor să-L poată vedea pe Dumnezeu în Împărăţia Sa

 

Ferice de cei saraci in duh

Această expresie a creat multă confuzie în rândul credincioşilor. Dar oare ce a vrut Cristos să spună? Ce avea El în vedere? In continuare vom oferi o scurtă interpretare a acestei fericiri. Vom răspunde la două întrebări: “Ce înseamnă săraci în duh”? şi “Ce înseamnă Împărăţia cerurilor?”

  1. Ce înseamnă “săraci în duh?”

          Geneza 2.7: “Domnul Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului, și i-a suflat în nări suflare de viață, și omul s-a făcut astfel un suflet viu.” Din pământ Dumnezeu a făcut un trup material/fizic. Trupul a fost înzestrat de Dumnezeu cu suflare de viață, iar acea materie/pământ sub formă de om, a devenit un suflet viu.

Pământ + suflare de viață = suflet viu. Suflarea de viață nu se referă strict la faptul că omul a prins viață/respirație, întrucât și animalele aveau viață și respirau, dar ele nu au primit directive din partea lui  Dumnezeu întrucât nu aveau capacitatea de a le înțelege și împlini.

În urma suflării de viață omul a devenit un suflet viu și a fost capabil să înțeleagă directivele lui Dumnezeu și să aleagă dacă vrea să le împlinească sau nu. De asemenea după ce a devenit un suflet viu, omul a fost în stare să dea nume tuturor animalelor (câtă inteligență!). Studiile psihologice afirmă că sufletul omului este acea parte imaterială în care își au sediul: intelectul (Adam a dat nume animalelor), rațiunea (Adam a înțeles poruncile lui Dumnezeu) și voința (Adam a ales ce a vrut referitor la poruncile lui Dumnezeu).

Omul posedă și duh, iar Biblia spune că duhul omului se află înlăuntrul omului (I Cor.2:11), omul nu este duh, ci în el locuiește duhul. Duhul omului este acel domeniu prin care putem avea relații cu lumea spirituală, nevăzută, fie bună fie rea. Duhul ne conștientizează de prezența lui Dumnezeu

Așadar, omul este alcătuit dintr-o parte materială (pământ) și una imaterială unde sunt localizate două entități inseparabile și neamestecabile: suflet și duh.

Prima fericire are în vedere entitatea imaterială numită duh.

  • săraci în duhul nu sunt cei proști
  • săraci în duhul nu sunt cei fără minte
  • săraci în duhul nu sunt cei ce știu puțin.

Contextul Scripturii

          Psalmul 34.18: “Domnul este aproape de cei cu inima frântă, și mântuiește pe cei cu duhul zdrobit.”

          Prov.29.23: “Mândria unui om îl coboară, dar cine este smerit cu duhul capătă cinste.”

          Isaia 57. 15:“Căci așa vorbește Cel Prea Înalt, a cărui locuință este veșnică și al cărui Nume este sfânt. “Eu locuiesc în locuri înalte și în sfințenie; dar sunt cu omul zdrobit și smerit, ca să înviorez duhurile smerite, și să îmbărbătez inimile zdrobite.”

          Isaia 66.2: “Toate aceste lucruri doar mâna mea le-a făcut și toate și-au căpătat astfel ființă, – zice Domnul. – Iată spre cine îmi voi îndrepta privirile: spre cel ce suferă și are duhul mâhnit, spre cel ce se teme de Cuvântul Meu.”

OBS! Dumnezeu are un interes sporit față de cei cu duhul zdrobit, smerit, mâhnit. Față de cei care își recunosc starea smerită, care își recunosc dependența față de Cel care poate să le învioreze Duhul.

Sărac în duhul înseamnă:

– starea de zdrobire, smerire, mâhnire înaintea lui Dumnezeu, atitudine prin care omul recunoaște că fără intervenția lui Dumnezeu, fără harul Lui, el este lipsit de prezența lui Dumnezeu.

– starea de recunoaștere a slăbiciunilor, a dependenței de Dumnezeu, a recunoașterii că avem nevoie de Dumnezeu. Că numai Dumnezeu este cel care ne poate îmbogăți duhovnicește.

Sărac în duhul înseamnă starea de dependență totală de Dumnezeu. Un om care se crede bogat duhovnicește, nu are nevoie de Dumnezeu. Omul care este sătul d.p.v. duhovnicesc, nu este dependent de Dumnezeu, el nu are nevoie de nimic. Dar binecuvântat este omul care își recunoaște dependența totală de Dumnezeu, căci Împărăția cerurilor a lui este.

      2. Ce înseamnă Împărăția cerurilor?

În Vechiul Testament Dumnezeu este prezentat ca împărat care:

– locuieşte în ceruri și este veşnic.

– vine pe pământ să îşi aşeze Împărăţia. Ziua în care Domnul îşi va aşeza împărăţia este numită „ziua Domnului” – o zi de judecată. Când va veni ziua Domnului, se va sfârşi cu acest veac al dureri, al păcatului şi se va instaura Împărătia lui Dumnezeu/Împărăţia cerurilor.

Toţi evreii trăiau aşteptând venirea zilei Domnului, zi în care Dumnezeu va domni peste ei pe pământ, zi în care va începe veacul nou. Când a venit Cristos, Ioan Botezătorul a anunţat ca sfârşitul veacului prezent este foarte aproape, şi că foarte curând va veni Ziua Domnului şi Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ.

Matei 3. 2: „Pocăiţi-vă căci împărăţia cerurilor este aproape”

Întregul popor Israel trăia în iminenta revenire glorioasă a lui Dumnezeu pentru a sfârşi veacul vechi şi a instaura Împărăţia Sa.

Luca 17. 20 – 21: „Fariseii au întrebat pe Isus când va veni Împărăţia lui Dumnezeu. Drept răspuns El le-a zis: „Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în aşa fel ca să izbească privirile. Nu se va zice: „uite-o aici”, sau „uite-o acolo”. Căci iată că Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.” Conform lui Cristos Împărăţia cerurilor este deja prezentă pe pământ, dar încă nu avem parte pe deplin de ea. Prin întruparea Lui, Cristos a adus împărăția cerurilor pe pământ. Și El propovăduia venirea Împărăției.

Împărăția cerurilor are două semnificații: prezentă și viitoare

– Împărătia cerurilor prezentă: manifestarea puterii lui Dumnezeu în dreptul oamenilor aici pe pământ. Se caracterizează prin: vindecări, minuni, binecuvântări materiale și spirituale, oferirea mântuirii.

–  Împărătia cerurilor viitoare: locuirea pentru vecie, sus pe plaiurile cerului împreună cu Dumnezeu și sfinții.

Prima fericire are în vedere ambele semnificații: cei săraci în duhul vor experimenta puterea lui Dumnezeu aici jos pe pământ, și vor locui o veșnicie cu El în ceruri.

 

 

Carti care merita citite

Carti care merita citite in aceasta vara

Top 3 carti crestine care merita citite

Cu siguranță vara este unul dintre cele mai dorite anotimpuri ale anului. Motivele sunt diverse: copiii intră în vacanță, familiile merg în concediu, bunicii sunt vizitați, ziua mai lungă etc. Pentru noi, vara este cel mai frumos anotimp pentru că avem mai mult timp pentru citit. Fie că ne relaxăm acasă sau mergem într-o scurtă plimbare, cartea este loialul nostru tovărăș de viață.  Tocmai de aceea ți-am pregătit câteva recomandări cu carti care merita citite in aceasta vara.

Cărțile au fost alese din trei domenii diferite. Pentru o dezvoltare personală morală și spirituală plenară, este recomandat să citim divers, nu doar dintr-o anumită categorie. Așadar, am ales 3 carti crestine care merită citite din categoriile Carti spirituale, carti etica crestina și carti biografice

#1 Tânjirea după Dumnezeu  – Richard J. Foster & Gayle D. Beebe

O lucrare devoțională clasică apărută în anul  2009, cartea prezintă șapte căi ale devoțiunii creștine. Dacă dorești să crești din punct de vedere spiritual este necesar să ai o bogată viață devoțională. Nu există creștere fără devoțiune, fără intimitatea cu Dumnezeu. Atât de mulți creștini doresc să fie puternici în fața ispitei, dar sunt atât atât de slabi și indisciplinați din punct de vedere devoțional. tanjirea dupa Dumnezeu

Titlul cărții este extrem de sugestiv. Punctul de plecare al creșterii spirituale este tânjirea după Dumnezeu, dorința după El. Este ceea ce spune psalmistul: “Cum dorește un cerb izvoarele de apă, așa de dorește sufletul meu, pe tine Dumnezeule.” Deseori Biblia vorbește despre acest subiect în termeni metaforici. Creștinul trebuie să fie flămând și însetat după Dumnezeu.

Cartea Tânjirea după Dumnezeu te va învăța cum să fii flămând și însetat după Dumnezeu. Autorii identifică cele șapte căi și le exemplifică cu scurte biografii ale unor giganți ai credinței.

Cum putem să fim modelați în așa fel încât viața noastră să devină o expresie a spiritului lui Cristos? Pur și simplu intrăm într-o viață cu Dumnezeu, într-o relație răscumpărătoare și caracterizată de comunicare, una în cadrul căreia propria noastră viață ajunge să fie deschisă la influența Duhului Sfânt. Duhul inițiază viața în noi și ne călăuzește într-un proces nesfârșit de formare înspre asemănarea cu Hristos. – Extras din Introducere

Dacă nu mai simți locuirea Duhului în templul trupului tău, îți recomandăm să citești această carte. Citind:

  • Vei descoperi semnificația tânjirii după Dumnezeu.
  • Vei învăța cum să ai o relație mai profundă cu Dumnezeu

 

Carti care merita citite recomandate de Book-House.ro

 

#2 Alegeri morale – Scott B. Rae

O altă lucrare de referință care poate fi inclusă în carti care merita citite este o clasică introducere în etica creștină. Trăim vremuri în care progresismul occidental promovează învățături morale depravate, care contravin învățăturii Biblice. Din acest motiv considerăm că este necesar să ne consolidăm poziția și argumentele în favoarea eticii biblice conservatoare.alegeri morale

Autorul tratează subiecte precum: avort, etica sexuală, legiferarea moralității, eutanasierea etc. Dacă dorești să aprofundezi acest subiecte și să cunoști perspectiva Bibliei asupra lor, recomandăm această introducere în etică.

Fiecare capitol al cărții se încheie cu:

  • Un paragraf final în care cititorii sunt ajutați să-și amintească ideile principale din capitolul lecturat.
  • O secțiune „de citit” care recomandă alte cărți pentru aprofundarea subiectului.
  • Note puse anume la final pentru a face lectura mai fluentă și pentru a pune la dispoziția cititorului materiale explicitare adiacente.

Citind această carte vei obține răspunsul Bibliei la problemele și dilemele morale actuale.

 

#3 Căutându-l pe Allah, L-am găsit pe Isus –  Nabeel Qureshi

Biografia recomandată este o carte apărută în 2015 și relatează modul uluitor cum un musulman s-a convertit la creștinism. În această carte Nabeel Qureshi (1983 – 2017) ne introduce în intimitatea unei familii musulmane și ne povestește cum și-a dezvoltat pasiunea pentru islam. Ulterior a descoperit, contrat voinței sale, mărturii ale învierii lui Isus dintre cei morți și ale dumnezeirii Sale.

Cartea urmărește trei scopuri:Cautandu-l pe Allah, l-am gasit pe Isus

  1. Să dărâme zidurile, dăruindu-le cititorilor nemusulmani perspectiva din interior, asupra a ceea ce se petrece în inima și mintea unui musulman.
  2. Să echipeze cititorul cu anumite adevăruri și cunoștințe care dovedesc temeinicia argumentelor cuprinse în pledoaria pentru Evanghelie, prin contrast cu cea în favoarea islamului.
  3. Să descrie imensele frământări lăuntrice prin care trec musulmanii care se încleștează în lupta cu Evanghelia, inclusiv sacrificiile și îndoielile care îi încearcă.

Citind această carte te vei bucura de o lectură plăcută, fascinantă și vei descoperi argumente puternice în favoarea credinței creștine.

 

Cu siguranță lista cartilor care merita citite in aceasta vara  poate continua la nesfârșit, și recomandăm citirea mult mai multor carti crestine de calitate. Dacă ești pasionat de lectură și scris, nu uita de programul nostru de fidelizare a recenziilor făcute !

Tu ce cărți ne recomanzi să citim în această vară?

 

 

 

vant proaspat, foc proaspat

Vânt proaspăt, foc proaspăt – Jim Cymbala [ Recenzie]

Un măslin uscat, fără viață, un pârâu secat, un bulgăre de gheață, o pâlpâire. Așa suntem fără Domnul, fără rugăciune, fără acea relație care ne ține în viață, care ne dă putere să mai străbatem un zid de piatră colțuros din calea noastră. Când îți cunoști Tatăl, Îl îndrăgești cu toată ființa ta și-L prețuiești ca pe cea mai mare comoară, dorești să stai tot mai mult în prezența Lui. Nu ești doar un măslin uscat, ci aduci roade. Nu doar pâlpâi, ci în tine arde un foc aprins. Nu ești un pârâu secat, ci din tine curg râuri de apă vie. Cartea Vânt proaspăt, foc proaspăt ne vorbește despre puterea rugăciunii în viața credinciosului.

Cartea este scrisă de Jim Cymbala, pastorul Bisericii Brooklyn Tabernacle din New York care a crescut de la douăzeci de persoane, la mai mult de șase mii de membri. De asemenea, Jim Cymbala este autorul a numeroase cărți, printre care bestsellerurile El rămâne credincios, Credință proaspătă, Ai fost creat pentru mai mult. Cartea are titlul original Fresh Wind, Fresh Fir, și este publicată în anul 1997. Conține 3 părți principale: partea întâi — Pășind spre o promisiune plină de putere, partea a doua — Distrageri ale atenției de la ce are Dumnezeu mai bun și partea a treia— Drumul care ne stă înainte.

Jim Cymbala ne prezintă în această carte despre modul cum a lucrat Domnul în biserica Brooklyn Tabernacle, și ilustrează în acest sens, diferite întâmplări ale unor oameni în a căror viață Domnul a lucrat cu putere. În plus, autorul ne înfățișează ce se întâmplă când un om stă la dispoziția Domnului, când cunoaște „aroma rugăciunii” și vine cu încredere înaintea Lui.

Pe de altă parte, ne oferă câteva sfaturi esențiale pentru viața de credință. Ne ilustrează ce ne lipsește pentru a trăi o viață matură din punct de vedere spiritual și a ne bucura de puterea venită de sus.

În primul rând, nuanțează faptul că majoritatea creștinilor nu sunt conștienți de forța reală a celui rău. De atâtea ori cel rău ne înșală la nivelul minții și noi îi ascultăm șoapta „Nu-L chema, nu-I cere, nu aștepta ca Dumnezeu să facă lucruri mari”. Ne-am obișnuit să mergem cu aceleași poveri în spate, nu avem îndrăzneală să mergem la Domnul cu credință să intervină, nu-I lăsăm loc să lucreze. Trăim o viață mediocră în care ne vedem de ale noastre și nu conștientizăm faptul că am fost creați pentru mai mult, pentru o viață de biruință.

În al doilea rând, Jim Cymbala precizează că avem nevoie de „adierea proaspătă a lui Dumnezeu pentru a ne trezi din letargie” (pagina 59). Mulți nu-și conștientizează starea, vremurile rele în care trăim. Trăiesc cu o vagă idee a unui Dumnezeu care stă pe tron în cer, dar nu experimentează prezența Lui în fiecare zi, nu stă pe tronul inimii lui. În plus, e vorba de pasiune pentru Dumnezeu, acea pasiune care-L atrage să vină și să-ți cutremure întreaga ființă, să-ți vină în ajutor „Dumnezeu Își face simțită prezența direct proporțional cu pasiunea noastră pentru El” susține pastorul.

În al treilea rând, maturizarea spirituală nu o vom ajunge s-o cunoaștem până când nu „vom face un pas înainte și vom lupta în prima linie…El ne vrea în mijlocul luptei, stând în picioare împotriva vrăjmașului. Abia atunci Dumnezeu ne va sprijini cu toate resursele cerului”. Atât timp cât staționezi, nu poți experimenta măreția Domnului. Dacă doar te târăști de pe o zi pe alta, mergi mersul piticului, și nu alergi, Domnul nu va interveni. El se lasă găsit de cine-L caută cu toată inima. El caută oameni care să stea în spărtură, încă mai caută în groapa pierzării, țărână pieritoare pentru a o modela un diamant care să străluceasă în această lume. Nu-ți împietri inima și nu lăsa vântul proaspăt să treacă pe lângă tine!

 

 

 

 

 

o comoara nebanuita - recenzie

O comoară nebănuită Tamera Alexander [ Recenzie]

O comoara nebanuita – Roman creștin despre șlefuirea caracterului

Frângere, un cuvânt nu prea atrăgător, un cuvânt care nu-ți aduce un zâmbet duios pe față, ci mai degrabă o alură tenebră pe fața brăzdată de cute aspre, datorate clipelor ce și-au pus amprenta. Nu-ți face plăcere să vorbești despre ea pentru că îți răscolește anumite sentimente și trăiri. Este vorba de zdrobire, zbucium și un cutremurat al inimii, despre acele perle sărate scurse din ochii tăi provocate de răni adânci, dar ce roade sublime aduce acestea, tocmai ca aurul curățit prin foc.

Despre această frângere este vorba și în cartea O comoara de nebanuita a Tamerei Alexander. Scriitoarea Tamera Alexander este o romancieră de succes, printre romanele ei numărându-se Flacăra reaprinsă, Păcate răscumpărate și Colecția Plantația Belle Meade. Lucrările ei au fost nominalizate la numeroase distincții și premii literare, precum Premiul Christy, Premiul Rita și Premiul Carol.

Cartea O comoara de nebanuita publicată în anul 2009 în limba engleză, cu titlul de The Inheritance, este un roman cu accente istorice care te introduce în lumea dură a mineritului din anii 1870 din Colorado. O lume a jafurilor la drumul mare a trăsurilor, o lume nesigură în care Mckenna Ashford pornește împreună cu fratele său Robert, pe un drum nou. Acesta este presărat cu pierderi, provocări și înfrângeri, și cu gânduri amare din trecut, dar toate acestea îngemănate cu un nou cămin, o nouă speranță, ajungând în posesia comorii care îi aduce desfătarea sufletului.

Toate aceste clipe prețioase din viața tinerei sunt expuse în 44 de capitole, cartea având 386 de pagini. O comoara nebanuita se remarcă prin delicatețea cu care sunt prezentate personajele, „efectul domino” al evenimentelor din viața tinerei, jafurile în care este implicat șeriful Caradon, relația disfuncțională dintre cei doi frați. De asemenea, surprinde prin alegerea personajelor, colonizatorii chinezi cu obiceiurile și modul lor de trai, înfățișarea suferinței care roade totul în calea ei, așa cum este prezentă și în zilele noastre.

O comoara nebanuita – roman recomandat de Book-House.ro

După pierderea părinților, Mckenna Ashford se mută în Vest împreună cu fratele ei, la o verișoară, pentru a făuri o nouă viață, încercând să lase trecutul în urmă, trecut dureros datorat faptelor rebele a fratelui ei. Pe când ajunge în Copper Creek, Colorado, un oraș rustic din apropierea Munților Stâncoși, tânăra de 23 de ani stă față în față cu prima piesă căzută din acel efect domino, precedată de un șir lung, moartea verișoarei ei și lăsarea în grija ei pe Emma, fetița de cinci ani. Mai apoi urmează o serie de schimbări, noi responsabilități pe umerii tinerei, dificultăți financiare, posibilitatea pierderii fermei, adăugându-se o relație tensionată cu fratele său și respingerea Emmei, fetița întâmpinând greul de la o vârstă fragedă.

În aceste împrejurări își face apariția șeriful Wyatt Caradon care îi oferă sprijin în momente de cumpănă, dar o și învață câteva lucruri esențiale despre viață

„când se naște un om, primește din start o mână de cărți, pe care trebuie să le joace, fie că sunt bune sau rele. Nu mâna de cărți primite de o persoană determină rezultatul final, ci persoana care ține cărțile.”

El observă caracterul rebel al lui Robert și o îndeamnă pe Mckenna să-și iubească fratele cu o „iubire dură”. Aceasta presupunea ca tânăra să-l lase pe Robert să-și joace cărțile și să-și asume responsabilitățile, nu să-i ia apărarea pentru greșelile comise de el. Era o hotărâre dificilă pentru ea, dar o duce până la capăt. Caradon admiră tăria de caracter a fetei, talentul ei de a confecționa șei pentru cai, cu ajutorul cărora iși plătește taxele.

„o femeie care înfruntă viața cu un curaj și o perseverență care mă uimește. Care a avut de întâmpinat atât de multe greutăți în viață și cotinuă să reziste cu o grație încăpățânată, pas cu pas…”

Pe de altă parte, Mckenna găsește o prietenă nebănuită în Chin Mei, o chinezoaică care îi conferă ajutor în vremuri grele. Un fapt uluitor care este prezentat în roman, este relatarea despre picioarele Lotus. Picioarele Lotus sunt o tradiţie veche în China şi îşi are originea în trecutul imperial al statului asiatic. Picioarele mici la femei în China erau (şi încă mai sunt) considerate un simbol al frumseţii şi bogăţiei. De aceea, fetele erau forţate să poarte încă de mici încălţăminte mult mai mică decât piciorul. Însă de foarte multe ori, pentru a se atinge idealul de lungime a lebei piciorului de aproximativ 7,6 cm, oasele erau rupte, iar picioarele legate strâns pentru a fi inhibată creşterea. Chin Mei era una dintre aceste femei care purta acest obicei barbar.

În final, Caradon fiind cucerit de candoarea fetei, misterul și perseverență ei, o cere în căsătorie, iar cei doi se unesc sub legământ. Robert își schimbă comportamentul, iar familia nou înfăptuită se bucură de pace și bunăstare în cămin alături de micuța Emma.

Mckenna a reușit prin acest drum lung să se maturizeze, să învețe că frâiele trebuiesc lăsate în grija Aceluia care ne călăuzește zi de zi cu o grijă plină de dragoste. În momentele cele mai grele, caracterul nostru este cizelat cel mai bine, ajungând la foma dorită de El. Fiecare încercare aduce noi binecuvântări pe care El le are pregătite pentru noi. Însă înainte de a intra în posesia comorii, trebuie să fii dispus să sapi adânc, ai de-a face cu tină, cu pietre, bolovani care te împiedică în căutarea ta.

 

Leonard Ravenhill

Leonard Ravenhill – Pastor, Predicator, Profet … un om al lui Dumnezeu

Viața lui Leonard Ravenhill

Sute, poate mii de oameni au fost convertiți la o credință reală în urma mesajelor transmise de Leonard Ravenhill. Bunul său prieten, A.W. Tozer îl considera profetul folosit de Dumnezeu pentru a revitaliza viața bisericii.

Biserica din vremea sa ajunsese într-o vreme de criză. Nivelul spiritualității scăzuse, calitatea predicilor slăbise, numărul credincioșilor activi devenise din ce în ce mai mic. Toate acestea erau semnale clare ale declinului bisericii. Leonard Ravenhill a simțit că este chemat să redreseze din punct de vedere spiritual biserica. Predicile și cărțile sale au devenit de referință în subiectul trezirii spirituale.

Câteva dintre cărțile de referință scrise de Ravenhill sunt: De ce întârzie trezirea?, Trezirea după voia lui Dumnezeu, și Rugăciunea pentru trezire. 

Având în vedere ceea ce am menționat anterior, considerăm că este necesar să aruncăm o privire în spatele cortinei, și să aflăm cine a fost Leonard Ravenhill. Care a fost secretul “succesului” lui? Care erau obiceiurile lui? În ce mod s-a implicat în lucrare? Ce a însemnat pentru el statul în spărtură? Cum și-a trăit el viața de credință?

Cartea biografică În lumina eternității relatează  viața acestui gigant al credinței. Am ales să vorbim despre această carte pentru a oferi tuturor creștinilor o pildă de viețuire demnă de urmat. Ravenhill a trăit în lumina eternității. Aceasta nu ar trebui să fie un miracol ci un mod de viață obișnuit pentru fiecare creștin.

Mack Tomlinson nu este un autor cunoscut în mediul evanghelic mondial. El slujește ca păstor la Capela Providence în Denton, Texas. În plus, lucrează ca evanghelist cu Ambassadors for Christ – SUA, Marietta, Georgia. Din 1974 a păstorit 4 biserici. Călătorește regulat în SUA și peste ocean predicând în biserici, conferințe și pe diferite câmpuri de misiune.

Mack este absolvent al Universității Hardin Simmons din Abilene, Texas, și a urmat studiile de doctorat la Southwestern Baptist Theological Seminary din Fort Wort, Texas. El, și soția lui, Linda, sunt căsătoriți de 32 de ani și au șase copii și trei nepoți.

Ceea ce îl califică să scrie o biografie a lui Ravenhill este tocmai prietenia înfiripată între el și Leonard. Totul a început la o seară de evanghelizare când Tomlinson a mers să îl asculte pe Ravenhill, despre care auzise lucruri impresionante. Nu i-a fost greu să se împrietenască cu omul lui Dumnezeu și mult mai ușor i-a  fost  să mențină prietenia. Ei au corespondat mulți ani, până la moartea lui Leonard.

În lumina eternității – biografie creștină

Cartea a văzut lumina tiparului în anul 2010 cu titlul In the Light of Eternity – The Life of Leonard Ravenhill la editura Free Grace Press. Doi ani mai târziu editura Perla Suferinței a publicat-o în limba română cu titlul În lumina eternității – Viața lui Leonard Ravenhill. Cartea are 587 pagini structurate în 25 de capitole.

Este vădit faptul că Tomlinson a făcut o intensă muncă de cercetare pentru scrierea acestei biografii. Ravenhill avea bunul obicei de a comunica cu prietenii aflați la distanță prin scrisori. Autorul a intrat în posesia unor asemenea scrisori și le-a atașat în corpusul cărții. Scrisorile atașate dau o notă de originalitate și sporesc gradul de credibilitate al autorului.

Cele 25 de capitole ale cărții prezintă într-o manieră logică firul vieții lui Ravenhill de la naștere (1907) și până la sfârșitul alergării pe acest pământ (1994)

Primul capitol, intitulat Nașterea unui profet descrie cadrul familial și eclezial în care s-a născut Len (așa i se adresa soția lui Marta). Chiar dacă tatăl său nu era credincios, Leonard a primit o învățătură evlavioasă aparte de la bunica și mama lui. Încă din primele ore de la naștere Leonard a fost închinat Domnului și slujirii. După plecarea moașei mama lui și-a pus mâna peste el și s-a rugat: “Doamne, fă din acest băiat un predicator; dacă nu, nu-l lăsa să trăiască”. După aceea au mers împreună la biserică.

Acest profet contemporan a fost puternic influențat de spiritualitatea metodistă și de slujirea lui John Wesley. Autorul menționează:

Viața spirituală a lui Ravenhill, marcata de evlavia experiențială, a fost înrădăcinată de la început în metodismul englez din secolul al XVIII-lea. Bunica, mama și tatăl lui au fost convertiți la Hristos prin influența acestei moșteniri spirituale.

Un episod comic din adolescența lui Ravenhill a avut loc într-una din serile de rugăciune la care participa cu tatăl său. Leonard își amintește: “Îmi era teamă să merg cu tata la întâlniri când eram tânăr. Un bătrân evlavios obișnuia să spună: “Vino, Doamne, și umblă în mijlocul nostru”. “Sper să nu o facă”, mă gândeam eu, pentru că mi-era groază că ar putea-o face.

Capitolele doi și trei vorbesc despre convertirea, chemarea și pregătirea în vederea lucrării de evanghelizare. El a simțit încă de tânăr că este chemat de Dumnezeu să predice evanghelia. Având în vedere această conștientizare, s-a dedicat în totalitate rugăciunii stăruitoare în vederea echipării. Despre serile de rugăciune la care participa, Leonard a afirmat:

Am mers la Biserica Holiness și acolo, ei chiar se rugau. Nu se predica mult, dar oamenii de acolo erau uimitori. Am început să participăm în fiecare miercuri seara și ne rugam consistent timp de o oră. Era un îndemn de aproximativ un sfert de oră și apoi erau doar rugăciuni. Se rugau cu lacrimi și cu zdrobire. Se rugau pentru o lume pierdută și au început să se roage pentru națiuni despre care eu nu știam nimic.

Următoarele capitole vorbesc despre complexa lucrare făcută de Ravenhill: predicare (lucrarea principală), pastorație, mentorație, evangheliare pe străzi.

Dumnezeu și-a împuternicit vasul pentru o lucrare măreața, dar un ajutor potrivit i-a fost și soția, Marta. Ea a înțeles că trebuie să fie un sprijin pentru soțul ei, de aceea făcea tot ce putea pentru ca el să nu fie împiedicat să îl slujească pe Dumnezeu. Pilda vieții de familie a acestor doi credincioși este vrednică de urmat de toate familiile creștine.

Ravenhill a avut doi prieteni loiali de care nu s-a despărțit niciodată: rugăciunea și cărțile. A fost un înfocat om al rugăciunii și un aprig cititor de cărți.

Leonard Ravenhill a plecat în pace “acasă” în eternitate pe 27 noiembrie 1994, la vârsta de optzeci și șapte de ani. Predicile rostite și cărțile scrise sunt considerate de reper când vine vorba de trezirea spirituală a bisericii. Leonard a fost un expert al trezirii. El s-a rugat toată viața cu stăruință ca Dumnezeu să aduca vremuri de înviorare peste biserica creștină contemporană.

Cred că este necesar să trecem în revistă câteva citate din predicile și cărtile lui Ravenhill.

Un om care este intim cu Dumnezeu nu trebuie niciodată să fie intimidat de oameni.

Există un cost al uceniciei; Dumnezeu nu are binecuvântări la reduceri de preț.

Oh eternitate! Niciun om nu o poate întinde și niciun om nu o poate scurta.

Oamenii dau sfaturi, dar Dumnezeu dă călăuzire.

Dacă sfinții sunt sarea pământului, atunci oamenii rugăciunii sunt sarea bisericii.

Prefer să am zece oameni care îl vor pe Dumnezeu decât zece mii de oameni care vor să se joace de-a biserica.

Un om trebuie să asculte vocea lui Dumnezeu înainte ca el să poată fi o voce pentru Dumnezeu.

Biografia lui Leonard Ravenhill este motivațională și edificatoare. Exemplul vieții de rugăciune al protagonistului motivează cititorul avizat să treacă dincolo de granițile rugăciunilor obișnuite. Cartea te va îndemna să te rogi în adevăratul sens al cuvântului.

Cartea este o provocare pentru creștinii contemporani. Ravenhill a trăit ca un adevărat creștin – în lumina eternității. Provocarea lansată de Mack Tomlinson este să începem să trăim ca adevărați ostași ai lui Cristos!

Ai citit cartea? Ce te-a motivat cel mai mult ?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

crucificarea in lumea greco-romana

Crucificarea în contextul greco-roman (II)

În prima parte a articolului Crucificarea în contextul greco-roman am vorbit despre modul în care era privită această metodă de execuție în acea perioadă. Am definit și explicat termenii și am enunțat motivele pentru care unui condamnat i se aplica sentința prin crucificare. În acest articol vom enunța metodele de crucificare și modul în care crucea a fost percepută ca un grăitor simbol creștin.

Metode de crucificare

Gerald G.O’ Collins face câteva referiri la metoda de crucificare în special în Grecia antică, bazat pe scrierile lui Herodot. Nu exista o metodă standard. Uneori condamnatul era ucis prin crucificare, alte ori era executat prin alte metode iar trupul i se atârna ulterior în văzul tuturor. Crucificarea sau atârnarea trupului mort de un stâlp era asociată în mintea anticilor cu umilirea. Prin actul crucificării, condamnatului i se lua demnitatea umană.[1]

Brown susţine că este posibil ca Imperiul Roman să-şi fi dezvoltat metoda de crucificare pe filieră cartagineză. În timpul Domnului Isus, ţinutul Iudeei se afla sub dominaţie romană, de aceea crucificarea s-a practicat conform normelor romane.[2]

Istoricul evreu Josephus Flavius afirmă că crucificarea romană era precedată de o groaznică tortură. Condamnatul era biciuit aspru, supus umilinţelor din partea soldaţilor incitaţi la ură, care îi supuneau pe condamnaţi la tot felul de cazne. În urma acestei torturi avea loc crucificarea publică.[3]

Autorii Gerard Mordillat şi Jerome Prieur vorbesc despre actul crucificării bazat pe evenimentele descrise în cele patru evanghelii. Evangheliile consemnează că Isus şi-a purtat crucea. Conform normelor de crucificare, condamnatul era obligat să îşi ducă crucea până la locul execuţiei. Această practică este menţionată, în conformitate cu cele spuse de autori şi de scriitorul Plutarh care afirmă: „În cazul supliciilor corporale, fiecare răufăcător îşi duce crucea”. Evangheliile menţionează că Isus a fost supus torturii, bătut şi umilit. O practică anterioară crucificării era biciuirea, în urma căreia unii condamnaţi mureau, alţii erau dezbrăcaţi complet şi răstigniţi.[4]

Conform autorilor Mordillat şi Prieur, istoricul evreu Joseph Klausner vorbeşte în scrierile sale despre starea condamnatului în timpul crucificării. El afirmă: „corpul celui supus supliciului se acoperea de răni, sângele curgea din carnea sfâşiată. În plus, având mâinile ţintuite pe cruce şi picioarele legate (sau ţintuite) la baza bârnei, el nu putea alunga ţânţarii şi muştele care se lipeau de corpul lui gol şi de răni, tot aşa cum nu putea să nu cedeze , în văzul tuturor, unor nevoi naturale – nu se putea într-adevăr să existe ceva mai oribil şi înspăimântător.”[5]

John Stott ne prezintă câteva aspecte principale ce ţineau de crucificare:

„[…] în primul rând, prizonierul era umilit în public, fiind dezbrăcat complet. El era apoi aşezat pe spate pe pământ, iar mâinile erau ori pironite ori legate de bara orizontală de lemn (patibulum), iar picioarele lui de stâlpul vertical. Crucea era apoi înălţată până ajungea în poziţie verticală şi lăsată apoi într-o groapă care fusese săpată pentru ea în pământ. De obicei, se punea la dispoziţie un ţăruş sau un suport rudimentar care să preia o parte din greutatea trupului victimei şi să împiedice dezlegarea acestuia. Victima stătea atârnată acolo, neajutorată, supusă unor dureri fizice mari, supusă batjocurii publice, în arşiţa zilei şi în răceala nopţii. Tortura dura mai multe zile.”[6]

Crucea ca simbol creştin

John Stott afirmă faptul că cele mai multe dintre religiile lumii sunt reprezentate printr-un simbol. În primul veac al erei creştine, urmaşii lui Hristos au avut o gamă variată de simboluri. Majoritatea simbolurilor a rămas reprezentată prin picturi realizate pe pereţii catacombelor. Aşadar, de la pictarea unui păun, a unei frunze de palmier sau a unui peşte, s-a ajuns la picturi mai complexe ce transmiteau mesajul răscumpărării realizate de Hristos.[7]

Dat fiind că Isus Cristos este întemeietorul credinţei creştine, era nevoie ca simbolul principal să facă trimitere la persoana sau activitatea Lui. În acest sens, din întreaga existenţă a Mântuitorului s-a ales crucificarea Lui. De menţionat este faptul că în antichitate, elementele crucii (cele două bare) simbolizau acea dreaptă cosmică dintre cer şi pământ. Cu toate că iniţial crucea ca simbol a fost respinsă de creştini pentru că era asociată cu execuţia criminalilor sau cu blestemul, ulterior majoritatea creştinilor a optat pentru adoptarea acestui simbol.[8]

În Noul Testament scrierile care vorbesc despre simbolul crucii sunt în mod special Evangheliile şi epistolele apostolului Pavel. În evangheliile sinoptice stă scris că Domnul Isus a lansat o nouă provocare pentru ucenici şi anume să practice o ucenicie fundamentală, radicală. Specificul acestei noi ucenicii stă în faptul că cel care vrea să îl urmeze pe Hristos trebuie să îşi ia crucea. Având în vedere cele menţionate, putem afirma că în evangheliile sinoptice crucea este simbolul suferinţei, al durerii şi morţii. Ucenicul autentic este chemat să sufere, să moară, să renunţe la sine pentru Mântuitorul lui. În evanghelia după Ioan găsim o nouă semnificaţie a crucificării lui Isus, anume înălţarea. În Ioan capitolul 3 Hristos îi spune lui Nicodim că Fiul omului are să fie înălţat asemenea şarpelui lui Moise în pustiu, referindu-se la răstignirea Sa. În acest sens, putem afirma că în Evanghelia după Ioan crucea simbolizează biruinţă, triumful asupra morţii, a întunericului.[9]

Apostolul Pavel acordă noi semnificaţii crucii. Mai mult decât un eveniment istoric, crucea semnifică ispăşirea (Romani 3.25). Este simbolul ascultării depline a Fiului faţă de Dumnezeu Tatăl (Filipeni 2.8). Crucea semnifică reconciliere şi restaurare. Pe de-o parte împăcarea dintre om şi Dumnezeu şi reconcilierea rasială dintre evrei şi neevrei iar pe de altă parte restaurarea întregului cosmos (Romani 5.10-11; Efeseni 2. 11-22; Coloseni 1. 20-21).[10]

Concluzie

Crucificarea era cea mai crudă formă de tortură si execuţie. Apărută în Imperiul Persan, s-a răspândit cu repeziciune în marile imperii şi naţiuni ale antichităţii. Imperiul Roman a preluat crucificarea din Cartagina şi a folosit-o pentru oamenii din pătura de jos a societăţii, sclavilor şi celor ce comiteau delicte grave.

Persoana condamnată era supusă torturilor, bătută şi umilită. Crucificarea era făcută în public, astfel condamnatul era umilit de soldaţi şi batjocorit de privitori. Pe cruce, condamnatul era lipsit de cea mai mică fărâmă de demnitate umană şi era socotit blestemat de contemporanii lui evrei.

În Noul Testament crucea semnifică durerea, suferinţa, dar şi triumful asupra morţii. Pavel susţine că prin cruce am fost împăcaţi atât cu Dumnezeu cât şi cu oamenii, de aceea crucea semnifica reconcilierea, pacea, noua ordine

 

[1] Gerald, G.O’ Collins, „Crucifixion”, p. 1756.

[2] Brown, “Cross, Wood, Tree”, p. 391.

[3] Flavius, Istoria Războiului Iudeilor împotriva Romanilor, p. 425.

[4]Gerard Mordillat şi Jerome Prieur, Corpus Christi, trad. Mariana Petrişor şi Anca-Maria Christodorescu, Bucureşti, Compania, 1999,  p. 27

[5] Joseph Klausner citat de Gerard Mordillat şi Jerome Prieur, Corpus Christi, p. 28.

[6]Stott, Crucea lui Cristos, p. 47.

[7]Stott, Crucea lui Cristos, p. 20. Păunul era simbolul imortalităţii, frunza de palmier sugera victoria atletului. Cuvântul “peşte” era un acronim care însemna “Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul”. În ce priveşte picturile ce făceau trimitere la răscumpărarea oferită de Cristos, John Stott afirmă că ele redau anumite scene biblice. Astfel, era pictată arca lui Noe, episodul jertfirii lui Isaac, Daniel în groapa cu lei, Iona în pântecele chitului etc.

[8] Stott, Crucea lui Cristos, p. 20-21.

[9] Leland Ryken, et al.(ed) Dicţionar de imagini şi simboluri biblice, p. 220. Vezi Mt.16.24, Mc.8.34, Luca 9.23. Evanghelistul Luca menţionează că ucenicul trebuie să-şi ia crucea în fiecare zi. Acest amănunt ne îndeamnă la consecvenţă. În fiecare zi ucenicul trebuie să sufere, să renunţe la sine pentru Hristos. Ioan 3.14; 12.32-34.

[10] Leland Ryken, et al.(ed) Dicţionar de imagini şi simboluri biblice, p. 220.

3 cărți recomandate pentru Săptămâna Patimilor

Top 3 cărți recomandate pentru Săptămâna patimilor

Tu ce citești în această săptămână? Ți-am pregătit un top de 3 cărți recomandate de citit în Săptămâna Mare. Cărțile selectate vorbesc despre evenimentele desfășurare în perioada patimilor Mântuitorului.

1. Misterul cinei de pe urmă – Brant Pitre

În ultimii ani, creștinii de pretutindeni redescoperă originile iudaice al credinței lor. Iar între riturile creștine, Paștele, sărbătoarea Învierii Domnului, are cele mai puternice legături cu religia vechilor evrei.misterul cinei de pe urma - brant pitre

În prezenta lucrare, Misterul cinei de pe urmă – carte Brant Pitre, autorul își propune să elucideze această legătură răspunzând unor întrebări precum: Cum arăta sărbătoarea Paștelui în vremea lui Isus? Ce așteptau evreii de la Mesia? Ce a urmărit Isus prin instituirea Euharistiei? și mai presus de toate, ce a vrut să spună Isus prin cuvintele „Acesta este trupul Meu … Acesta este sângele Meu” și prin misterul frângerii pâinii?

Subtil cunoscător al Bibliei și al interpretărilor tradiționale, evreiești și creștine, ale Sfintelor Scripturi, autorul aruncă o nouă lumină asupra cinei de pe urmă. El analizează vorbele și gesturile lui Cristos în cadrul iudaismului din secolul I și sublinează forța revoluționară a credinței pe care a inaugurat-o.

2. Cămașa lui Cristos – Lloyd C. Douglas

Cămașa lui Hristos este o lucrare clasică despre un om aflat în căutarea credinței și a adevărului. Douglas redă povestea omului care a câștigat cămașa lui Hristos la un joc de zaruri.camasa lui Hristos

Peste șase milioane de exemplare vândute, retipărită în 2017!

Marcellus, un ofițer roman, câștigă la zaruri cămașa lui Hristos. În scurt timp, pornește în căutarea adevărului despre haina Nazarineanului – o preocupare care îl va conduce către rădăcinile și esența creștinismului și va înfățișa cititorului, în culori vii, lumea Romei antice.

De-a lungul acestei aventuri, atât Marcellus, cât și cititorul sunt siliți să-și analizeze credința și să-și evalueze standardele după care și-au trăit viața.

O poveste mereu actuală despre aventură, credință și iubire. Despre năzuințele adânci ale sufletului, dar și despre mântuirea lui.

3. Ben-Hur – Lewis Wallace

O istorisire despre Hristos

Ben-Hur carte scrisă de Lewis Wallace este un roman captivant care reînvie în mintea cititorului locuri și obiceiuri din cultura lumii antice, dar reușește și să dea viață unor personaje complexe.ben-hur

Este o poveste despre prietenie, trădare, răzbunare, dragoste și mântuire. Toate sunt împletite cu multă măiestrie în destinul lui Ben-Hur și al familiei sale. Dar, dincolo de acestea, se întrezărește chipul lui Hristos, regele mult așteptat care transformă viața celor ce ajung să creadă în El.

Publicat în anul 1880, romanul a avut un succes imediat. A fost considerat cel mai bun roman american de la sfârșitul secolului al XIX-lea. De asemenea, a servit ca inspirație pentru mai multe puneri în scenă și ecranizări. Cea mai cunoscută este ecranizarea lui William Wyler din anul 1959 care a primit și 11 premii Oscar.

Care le-ați citit? Voi ce cărți recomandați pentru Săptămâna Mare?

 

Crucificarea în contextul greco-roman

Crucificarea în contextul greco-roman (I)

Iată-ne ajunși (din nou) în Săptămâna Patimilor. Încep pregătirile, cumpărături, curățenie, cadouri, vizite în familie, participarea la slujbele bisericii etc. Toate activitățile din această săptămână converg spre punctul culminant numit și “a treia zi, după Scripturi”, și anume ziua învierii lui Cristos. Duminică, în haine de sărbătoare, întreaga suflare creștină celebrează evenimentul învierii Mântuitorului. Se cântă “Hristos a înviat din morți!” se ascultă o predică bună, se merge acasă și se dă buzna la masa îmbelșugată.

Dacă vorbim de o înviere înseamnă că anterior a existat o moarte. Sfintele Evanghelii vorbesc despre crucificarea lui Isus Cristos. Poate din rațiuni bine intenționate, evangheliștii nu descriu în detaliu modul în care Cristos a pătimit. Trecem foarte ușor peste pasajele pătimirii, încât deseori nici nu ne întrebăm: “Oare cât a suferit Cristos pentru mine?” Acum ne bucurăm, sărbătorim cu mese îmbelșugate. Dar Mântuitorul a pătimit una dintre cele mai groaznice metode de tortură și execuție.

În acest articol ne propunem să discutăm despre cruce şi crucificare din punct de vedere istoric, în contextul greco-roman. Nu este un articol exhaustiv. Scopul lui nu este de a epuiza toate cunoștințele despre acest subiect, ci acela de a ne sensibiliza, de a ne conștientiza de modul în care Hristos a suferit pentru noi. Pentru început vom defini crucificarea şi vom analiza gama lexemelor privitoare la răstignire. În al doilea rând, vor vorbi despre motivele crucificării.

G. Burke afirmă bazat pe scrierile lui Herodot şi Tucidide că această formă de execuţie prin tortură a apărut în Imperiul Persan.[1] Gerald G.O’Collins afirmă că răstignirea a fost adoptată ulterior de mai multe popoare ale antichităţii, dintre care menţionăm: India, Asiria, Sciţia, triburile germanice, Tracia, Cartagina, Grecia şi Imperiul Roman.[2]

I. Definirea crucificării

The Anchor Bible Dictionary defineşte crucificarea ca fiind actul prin care o persoană vie sau moartă este ţintuită sau legată de un stâlp sau de un copac.[3] Paul Johnson numeşte crucificarea „instrumentul justiţiei” romane.[4] John Stott defineşte crucificarea ca fiind „cea mai crudă metodă de execuţie care s-a practicat vreodată”. Cruzimea acestui act stă în faptul că cel crucificat suferea cumplit, agonizând uneori chiar câteva zile înainte de moarte.[5]

Martin Hengel afirmă, bazat pe scrierile autorilor clasici romani, că răstignirea era  metoda de execuţie prin tortură destinată în special sclavilor.[6] Totodată, în Imperiul Roman crucea a fost folosită nu numai ca instrument de tortură şi execuţie, ci şi ca un stâlp al ruşinii, de care erau atârnaţi oamenii din pătura de jos a societăţii. Crucificarea era cea mai crudă, chinuitoare şi înjositoare pedeapsă la care putea fi supus cineva. [7]

Cred că este necesar să menţionăm într-un paragraf ce era crucificarea în mediul iudaic. Conform legislaţiei iudaice, oamenii care se închinau zeilor păgâni sau care huleau erau ucişi prin lapidare. În urma execuţiei, trupurile erau atârnate până seara de un stâlp sau de un copac. Prin atârnarea vinovatului de stâlp, se arăta că era blestemat de Dumnezeu.[8]

II. Terminologia crucificării

În antichitate sensul primar al cuvântului „cruce” era „bârnă verticală”. Ulterior, sensului i s-a acordat şi o conotaţie negativă însemnând „stâlp folosit ca instrument de pedeapsă”. Scriitorii Noului Testament folosesc lexemul „cruce” cu sensul de instrument de tortură.[9] Un fapt care ne va ajuta în înţelegerea terminologiei este acela că în antichitate cuvintele „cruce” şi „crucificare” aveau aceeaşi semnificaţie. Acea „bârnă verticală” aducea în mintea celor care o vedeau actul crucificării.[10]

În limba latină termenul de bază pentru crucificare este crux, care înseamnă instrument de tortură fabricat din lemn. Din acest lexem derivă alte două cuvinte: cruciarus care face trimitere la persoana crucificată şi crucio sau crucifigo, care se referă la acţiunea crucificării. Având la bază lexemele menţionate, s-au descoperit câteva tipuri de cruci: crux commisa, crux simplex, crux decussata şi crux immissa.[11] Douglas J.D. afirmă că, potrivit tradiţiei, Domnul Isus Hristos a fost răstignit pe crux immissa, o cruce obişnuită făcută din două bârne.[12]

În limba greacă, crucea şi crucificarea sunt redate printr-o gamă variată de termeni.[13] În această secţiune îi vom menţiona doar pe cei ce apar în Noul Testament. Cele mai uzuale sunt verbele σταυρόω, συσταυρόω, ανασταυρόω, κρεμάννυμι, sintagma επι ξύλου şi substantivul σταυρός.[14]

În sens primar, cuvintele σταυρός, ξύλον şi σταυρόω înseamnă „stâlp”, „bârnă” sau „lemn” respectiv „a înălţa un stâlp/un par”, având multiple scopuri. C. Brown menţionează că sensul cuvintelor este mult mai specific atunci când este înţeles în contextul pedepsei. În acest sens, substantivele σταυρός şi ξύλον desemnează un instrument de tortură sau de execuţie destinat în special criminalilor, sau se pot traduce prin substantivul “cruce”. Totodată, verbul σταυρόω are mai multe înţelesuri: „a trage în ţeapă în public”, „a suspenda în semn de ocară”, „a spânzura”, „a strangula”, „a crucifica în public”.[15]

III. Cauzele crucificării

Hans-Ruedi Weber afirmă că, în Imperiul Roman crucificarea a fost adoptată ca formă de execuţie avându-se în vedere revoltele sclavilor.[16] Martin Hengel susţine, bazat pe scrierile autorului roman Julius Paulus, că provocarea revoltelor era pedepsită prin crucificare.[17] Josephus Flavius relatează cum în timpul asediului Ierusalimului, un evreu a fost prins de trupele romane iar Titus a poruncit crucificarea lui în public, „[…]sperând că ceilalţi, îngroziţi de priveliştea torturilor sale, se vor supune.”[18] Conchidem afirmând că unul din delictele majore care trebuia pedepsit prin crucificare era nesupunerea, revoltarea împotriva autorităţilor

Martin Hengel enumeră câteva delicte pedepsite cu moartea. Pedeapsa supremă era rezervată criminalilor, revoluţionarilor, trădătorilor, vrăjitorilor, celor ce erau acuzaţi de falsificarea actelor, etc.[19]

 

[1] D.G. Burke, “Cross, Crucify” în Geoffrey W. Bromiley, (editor), The International Standard Bible Encyclopedia, Grand Rapids, Eerdmans, 1979, p. 828.

[2] Gerald G.O’ Collins, “Crucifixion”, în David Noel Freedman (editor), The Anchor Bible Dictionary, New York, Bantam Doubleday Dell Publishing Group, Inc. 1992, p. 1754. Autorul face aceste afirmaţii pe baza scrierilor unor istorici clasici precum: Diodorus Siculus, Sallust, Tacitus

[3] Collins, „Crucifixion”,  p. 1754

[4] Paul Johnson, Viaţa lui Isus povestită de un credincios, trad. Liliana Donose Samuelson, Bucureşti, Humanitas, 2011, p. 16.

[5] John R.W. Stott, Crucea lui Cristos, trad. John F. Tipei, Wheaton, Societatea Misonară Română, 1992, p. 23.

[6] Martin Hengel, Crucifixion in the Anciet World and the Folly of the Message of Cross, Philadelphia, Fortress, 1977, p. 51.

[7] J. D. Douglas (ed.), Dicţionar biblic, trad. Liviu Pup, John Tipei, Oradea, Cartea Creştină, 1995, p. 305.

[8] Burke, „Cross, Crucifity” , p. 829. Vezi. Deuteronom 21.23.

[9]Douglas, (ed,) Dicţionar biblic,  p. 304.

[10] Leland Ryken, et al.(ed) Dicţionar de imagini şi simboluri biblice, Oradea, Casa Cărţii, 2011, p. 219.

[11] David W. Champan, Anciet Jewish and Christian Perceptions of Crucifixion, Tübingen, Mohr Siebeck, 2008, p. 8.

[12] Douglas,(ed.) Dicţionar biblic,  p. 304.

[13]David W. Champan evidenţiază o gamă variată de termeni folosiţi pe de-o parte de autorii clasici, iar pe de alta parte de autorii Noului Testament. Vezi Anciet Jewish and Christian Perceptions of Crucifixion,p. 9-10.

[14] Champan, Anciet Jewish and Christian Perceptions of Crucifixion , p. 9.

[15]C. Brown, „Cross, Wood, Tree”, în Colin Brown (ed), Dictionary of New Testament Theology vol 1, Crand Rapids, Zondervan, 1980, p. 391.

[16] Hans-Ruedi Weber, The Cross, Tradition and Interpretation, Grand Rapids, Eerdmans, 1978, p. 5.

[17] Hengel, Crucifixion in the Anciet World, p. 34.

[18] Josephus Flavius, Istoria Războiului Iudeilor împotriva Romanilor, Bucureşti, Hasefer, 1997, p. 404.

[19] Hengel, Crucifixion in the Anciet World, p. 34.

Trăsături de caracter - Cine ești când nu te vede nimeni [Recenzie]

Trăsături de caracter esențiale pentru un creștin

Trăsături de caracter cultivate în ascuns

Cine ești când ești singur și simți că totul se năruie în jurul tău. Cine ești când spui că renunți la acel obicei, dar răul se ține scai de tine. Cine ești când doar judeci și critici și nu te pui în pantofii plin de mâl al celuilalt, să simți bășicile și usturimea lui. Cine ești când stai în fața muntelui și spui „Doamne, nu mai pot, e prea mult pentru mine?”

Bill Hybels ne învață în cartea Cine ești când nu te vede nimeni, cum să trecem prin încercări, cum ar trebui să fim când nu ne vede nimeni de pe pământ, dar fiind vegheați de Stăpânul Universului care ne-a călăuzit din pântece și n-a închis niciun ochi în fiecare secundă a vieții noastre.

Bill Hybels este președintele bordului asociației Willow Creek și autorul a numeroase cărți, inclusiv Prea ocupat pentru a mă ruga, Înțelepciune pentru o viață împlinită, și Să facem viața să funcționeze. Cartea Cine ești când nu te vede nimeni, originalul cu titlul de „Who you are when no one’s looking” a fost publicată în anul 1987, iar în România, în anul 2008 la Editura Casa Cărții.

Autorul înfățișează anumite trăsături de caracter pe care orice credincios ar trebui să le aibă, sau să le dobândească pe calea credinței, precum: curajul, disciplina, viziunea, răbdarea și dragostea blândă, aprigă. Nu auzim des despre aceste virtuți creștine pentru că în vremea de azi se promovează tot mai mult materialismul, incultura și plăcerea de-o clipă. Aceste calități necesare oricărui creștin implică durere, luptă, moartea sinelui, dezrădăcinarea anumitor obiceiuri. Într-o lume în care vrem să căpătăm totul instantaneu, la clipirea ochiului, cu greu întâlnim oameni care vor schimbare în viețile lor și se luptă zilnic cu asta. Mulți își doresc și rămân doar în punctul acesta.

Cine ești când nu te vede nimeni – Carte despre virtuțile creștinului devotat

Unul dintre punctele tari la care sunt oamenii deficitari, este disciplina. Am vrea să schimbăm anumite lucruri la noi, însă nu suntem capabili să plătim prețul. Bill Hybels ilustrează cum să obții succesul prin amânarea gratificării, prin stăruință și luarea deciziilor în avans.

De asemenea, o altă capacitate de care lumea suferă este viziunea. Mulți se complac în stările lor și nu privesc decât moloz, cenușă și întuneric. Le este incapabil să ridice ochii și să privească dincolo de suprafață, să caute noi soluții și să nu se plafoneze. De multe ori ne este greu să vedem ceea ce vede Dumnezeu și să spunem „Doamne, aici sunt. Folosește-te de mine. Condu-mă…vreau să văd stele, nu zăbrele” (pagina 46). În plus, când suntem într-un punct critic, Bill ne învață să ne punem întrebarea „Este din cărămidă, sau hârtie?” și astfel să trecem prin ele știind că biruința este a Domnului.

Citim multe, auzim multe, însă este nevoie de o voință puternică pentru a le pune în practică. Poate ne așteptăm să înceapă schimbarea de la părinți, prieteni și copii, soți și păstori, însă schimbarea trebuie să înceapă cu noi. El dă înfăptuirea, El schimbă și cizelează, mai taie câte un colț și apoi mai leagă câte o rană, pentru că ne vrea să ne asemănăm tot mai mult cu El. Fără puterea și harul Lui ar fi totul în zadar. Când știi că ești fiu sau fiică de Împărat, încerci să fii tot mai mult pe placul Lui și a celor din jur. Când cunoști că El a dat totul ca să te adopte în familia Lui și să fii moștenitor, știi că ți se cuvine și ție să plătești un preț. Plătește prețul pentru o viață de biruință!

Te invităm să citești o lectură plăcută și benefică despre virtute, caracter și identitate creștină.